Caută
Close this search box.

Monica Anisie a prins o învăţătoare ţipând din toţi rărunchii la copii

monica anisie

Ministrul Educaţiei a început controale în școlile unde încă mai există toalete în curte sau sunt probleme cu încălzirea.

Monica Anisie a fost în judeţul Ialomiţa, iar la una din unităţile de învăţământ verificate a descoperit pe lângă metode de predare ce includ ţipete şi pedepse, o situaţie greu de imaginat – elevii sunt puşi să se descalţe înainte să intre în clasă, ca nu cumva să strice parchetul.

Reporter: Ce lecţie făceați?

Mihaela Costache, învățătoare: Sunetul şi litera t.

Reporter: Cine v-a supărat mai devreme?

Mihaela Costache, învățătoare: Nu m-a supărat nimeni. Doi copii nu înţelegeau. Mergeau la exerciţiul 2 şi noi făceam 1. Nu mi-am pierdut răbdarea, pentru că nu sunt o fire care să-mi pierd răbdarea.

Sunt scuzele unei învățătoare, care ar fi țipat la copii, exact în momentul în care prin dreptul clasei trecea chiar ministrul Educației, aflată în vizita inopinată într-o școală din județul Ialomița.

Reporter: De pe hol se auzea că vorbeaţi mai tare.

Mihaela Costache, învățătoare: Poate am ridicat glasul mai tare, să mă fac înţeleasă.

Unii dintre elevi susțin că dascălul obișnuiește să-i pedepsească.

Elev: Uneori ne pune şi la colţ.

Reporter: Cum?

Elev: Cu faţa la tablă.

Reporter: Cât?

Elev: O oră, o oră jumătate. Până ne cuminţim.

Reporter: Cum o supăraţi?

Elev: Alergăm, ieşim din bănci.

Reporter: Şi ieşiţi?

Elev: Da.

Reporter: Colţul ruşinii şi îi trageţi de urechi.

Învăţătoare: Nu e adevărat. Să spuna ei pe cine am tras de ureche. Să spună şi părinţii.

Nu sunt singurele probleme descoperite de ministru la Școala Gimnaziala Axintele.

Toaleta este în curte, încălzire cu ajutorul lemnelor, deși școala are centrala nouă, dar care nu face față spațiului, și copii care sunt puși să stea în papuci în clasă, pentru a nu strica parchetul. Sunt alte probleme descoperite la această unitate de învăţământ.

Monica Anisie: Când un copil vrea să meargă la toaletă, cum procedaţi?

Mihaela Costache, învățătoare: În pauză.

Monica Anisie: Dacă un copil are o urgenţă?

Mihaela Costache, învățătoare: Îi dau voie în timpul orei. Se duce singur. Ce să fac cu ceilalţi?

Mihaela Costache, învățătoare: Merg la toaletă, vin cu noroi şi se umflă parchetul.

Reporter: Dvs de ce nu aveţi papuci?

Mihaela Costache, învățătoare: Așa e, ar fi trebuit să mă conformez şi eu.

Reporter: Purtaţi încălţările cu care mergeţi şi afară?

Sanda Nedelcu, învățătoare: Doar eu, ca şi cadru didactic, copiii, nu.

Reporter: De ce?

Sanda Nedelcu, învățătoare: O sa-mi iau şi eu schimb, să fim cu toţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri