Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan îi cere Gabrielei Firea un buget realist pentru București

Primarul general, Gabriela Firea, mai are o săptămână până la momentul la care legea o obligă să propună bugetul Capitalei pentru 2020, anunţă deputatul independent Nicuşor Dan, care îi solicită edilului general să întocmească un proiect realist, „spre deosebire de anii anteriori”.

Conform Legii finanţelor publice locale, primarul trebuie să propună bugetul în termen de 15 zile de la publicarea Legii bugetului naţional în Monitorul Oficial. În 2020, Legea bugetului a fost publicată în 6 ianuarie. Îi atrag atenţia Gabrielei Firea că a depăşit termenul legal de propunere a bugetului în fiecare an de mandat: în 2017 a propus bugetul după 41 de zile de la publicarea bugetului naţional, în 2018 după 43 de zile şi în 2019 după 33 de zile. Solicit primarului Gabriela Firea să vină în faţa bucureştenilor cu un buget realist pentru 2020„, precizează într-un comunicat Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei susţinut de USR.

Bugetele anilor precedenţi au fost „total nerealiste” şi că acest lucru a dus la „situaţia financiară dezastruoasă” a Primăriei Capitalei.

În 2018 a estimat venituri de 5,7 miliarde lei şi a avut venituri de 4,2 miliarde lei, cu 1,5 miliarde lei mai puţin. În 2019 a estimat venituri de 6,8 miliarde lei şi a avut venituri de aproximativ 4 miliarde lei, cu aproximativ 3 miliarde lei mai puţin (vom avea cifrele exacte când vom avea execuţia bugetară pe 2019). Estimarea total nerealistă a veniturilor a dus la situaţia financiară dezastruoasă a Primăriei Capitalei. Aceasta se află practic în incapacitate de plată, aşa cum anticipasem, cu întârzieri consistente de plată la facturi şi salarii„, a mai precizat Nicușor Dan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri