Caută
Close this search box.

O mașină plină de droguri, implicată într-un accident la Mamaia

Șase persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier în staţiunea Mamaia în care au fost implicate trei autoturisme.

Evenimentul s-a produs după ce o maşină a pătruns pe contrasens, lovind două autoturisme. În maşina respectivă şi asupra pasagerului din dreapta, poliţiştii au găsit 19 pliculeţe cu droguri, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, duminică a avut loc un accident rutier în staţiunea Mamaia.

Un autoturism care circula de la Constanţa spre Năvodari, în zona Hotelului Amiral, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două maşini. În urma impactului, şase persoane au fost rănite, câte două din fiecare autoturism, victimele fiind transportate la Spitalul Judeţean Constanţa pentru îngrijiri medicale.

Reprezentanţii IPJ spun că şoferul care a pătruns pe contrasens nu a putut fi testat dacă consumase băuturi alcoolice, dar i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

De asemenea, oamenii legii au găsit în maşina respectivă un pliculeţ, iar asupra pasagerului din dreapta alte 18 pliculeţe cu substanţă vegetală, susceptibile a avea efect psihoactiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri