Și în acest an, Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București respectă tradiția organizării, în ziua de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, a unor tururi ghidate gratuite, oferite celor care vor să afle cum arată și cum funcționează cel mai mare teatru din SE Europei, cu cele șapte săli ale sale, cu numeroase spații expoziționale, o librărie și mai multe foaiere în care publicul poate consulta panourile interactive cu programul și ofertele culturale din perioada următoare.

Tururile vă vor purta prin culisele teatrului, în spatele scenelor, în zona atelierelor de costume și decoruri, pe la cabinele actorilor, iar  colegul nostru, Ionuț Corpaci, cunoscut deja pentru pasiunea cu care își exercită voluntar rolul de ghid ad-hoc, le va depăna celor prezenți, așa cum face, de câțiva ani încoace, în fiecare zi de luni, povești despre istoria de 168 de ani a instituției Teatrului Național  sau despre cei  47 de ani ai clădirii de azi din Piața Universității. Nu în ultimul rând, participanții la Tururile Ghidate vor avea ocazia să admire panorama Bucureștiului de pe acoperișul clădirii. La final, o fotografie de grup realizată în foaierul Sălii Mari va fi postată pe pagina de Facebook a teatrului”, anunță un comunicat de presă TNB.

Punctul de întâlnire pentru fiecare din cele trei tururi ghidate organizate la orele 14.00, 15.30 și, respectiv, 17.00 este în Foaierul Sălii Mari a TNB, în dreptul Casei de bilete.

Tot în acest interval orar ( 14.00 – 17.00 ), la Sala Media, vor avea loc proiecții repetate ale recitalului ”de colecție” din anul 2008, ”Trecut-au anii…”, o selecție din lirica eminesciană în interpretarea unor mari artiști ai scenei românești : Valeria Seciu, Ion Caramitru și Ovidiu Iuliu Moldovan, acompaniați de clarinetul maestrului Aurelian Octav Popa.  Intrarea este gratuită ( în limita celor 140 de locuri disponibile).

În seara de 11 ianuarie 2020,  în preajma aniversării a 170 de ani de la nașterea marelui poet, unul din cele mai frumoase recitaluri dedicate lui Eminescu, DOR DE EMINESCU, susţinut de actorul Ion Caramitru, secondat la clarinet de Aurelian Octav Popa, a putut fi urmărit în Sala Pictura a Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” în prezența unei săli arhipline .

În săptămâna 14-19 ianuarie 2020  sunt programate 5 spectacole de autori români din repertoriul curent al  Teatrului Național ”I.L.Caragiale” : Preșul (Ion Băieșu), Viforul (Barbu Șt.Delavrancea), Micul Infern (Mircea Ștefănescu), Figuranta (Andreas Petrescu), 50 de secunde ( Daniel Oltean).

Sursa foto: TNB

Dar cum Ziua Culturii Naționale trimite și la ideea de cultură universală, vă invităm să vedeți și alte spectacole în ziua de 15 ianuarie: de la ora 19.00, la Sala Mare ”Regele Lear” de W. Shakespeare, în regia georgianului David Doiashvili; la Sala Pictură, de la ora 20.00,  spectacolul ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, după un roman de Mark Haddon, în regia lui Bobi Pricop (ajuns la reprezentația cu numărul 50!), iar la Sala Mică, de la ora 19.00, spectacolul ”Tragedia Omului” , o adaptare după poemul dramatic al lui Imre Madách, în regia Dianei Mititelu (producție a UNATC).

Biletele pentru aceste spectacole se pot achiziționa de la Casa de bilete TNB (din foaierul Sălii Mari), precum și online,  pe www.mystage.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 7 =