Caută
Close this search box.

Opinie de fost ministru: CFR Călători a avut, în 2019, pierderi care au fost și nu au fost!!

Tren deraiat Bistrita R 4136
Fostul ministru al Transporturilor din Guvernul Cioloș, Dan Costescu, este noul director al CFR Călători. El a vorbit despre pierderile masive înregistrate în 2019 la această extrem de importantă companie.

Astfel, CFR Călători a înregistrat pierderi de aproximativ 350 de milioane de lei, în 2019, în condițiile în care a avut venituri de circa 2,2 miliarde de lei și cheltuieli de 2,6 miliarde de lei.

Dan Costescu, numit recent director la CFR Călători, a vorbit despre problemele actuale ale companiei și a explicat ce se întâmplă cu pierderile.

„Sunt director la CFR de 10 ore. Pierderile au fost şi nu au fost pentru că CFR Călători e o companie care, ca orice companie de călători din Europa, lucrează în baza unei obligaţii de serviciu public. Statul alege să plătească pentru cei din piaţă care vor să facă acest serviciu public. CFR are 80% din piaţă şi primeste o sumă corespunzătoare.

Când vorbim de compensaţie, noţiunea de pierdere e relativă, se calculează în funcţie de necesar şi de cât s-a alocat companiei. Înainte de rectificarea de anul trecut avea pierdere estimată mai mică, s-au tăiat nişte sume care erau promise, aşa că a devenit mai mare.

„În primul rând, clientul a fost complet neglijat sau foarte puţin s-a avut grijă de părerea lui. În al doilea rând, colegii mei nu au întotdeauna cele mai bune condiţii şi nici comunicarea cu ei nu a fost mereu cea mai bună.

În al treilea rând, flota de material rulant – locomotivele, vagoanele, automotoarele – care este vital, impune investiţii care trebuie făcute. Am putea cumpăra din fonduri proprii material rulant, dar dacă pierderea se rezolvă ulterior. O altă pârghie o reprezintă reparaţiile şi modernizările materialului rulant pe care îl avem”, a spus Costescu la Digi 24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri