Un nou incident șocant la metroul bucureștean, care a adus aminte de cazul Magdalenei Șerban, criminala de la metrou! De data aceasta, o tânără în vârstă de 30 de ani și-a ieșit din minți, aparent fără niciun motiv, și a început să înjure călătorii și chiar să-i atace!

Martorii au spus că nu se afla nimeni lângă tânără atunci când aceasta a început să înjure și imediat s-a și repezit asupra câtrova persoane din preajmă. Iar incidentul a avut loc chiar lângă calea ferată!

Călătorii care se aflau în acele clipe la metrou s-au speriat, mai ales că femeia a început să-i atace şi să-i înjure. Totul s-a întâmplat la staţia de metrou Pipera.

Din fericire, aceasta a fost oprită la timp de paznicii de la metrou, care au imobilizat-o până la venirea oamenilor legii. În imaginile surprinse de călători se poate vedea că femeia este ţinută cu forţa de un paznic, până când poliţiştii şi-au făcut apariţia.

Femeia de 30 de ani, care a semănat teamă la metrou, a fost luată de oamenii legii, aceasta urmând să fie dusă la spital pentru un control amănunţit.

Un caz relativ asemănător a șocat România, în urmă cu un an și cinci luni când o femeie cu probleme psihice a înpins pe calea ferată o femeie gravidă, apoi a lovit-o pentru a o împiedica să se urce pe peron. Metroul a lovit-o din plin pe femeia gravidă, iar aceasta a murit pe loc. Criminala de la metrou, Magdalena Șerban, a fost condamnată la închisoare pe viață.

120 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 5 =