Paul Stănescu susţine că Iohannis este pentru români ca Putin pentru Rusia

paul stănescu

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirma la Antena 3 ca preşedintele Iohannis vrea să instaureze în România un regim dictatorial asemănător cu cel din Rusia. „La ora asta semănăm cu Rusia”, a spus Stănescu comentând declaraţiile lui Iohannis privind alegerile anticipate.

„Opoziţia să dispară, facem alegeri când vrem noi că stăm bine în sondaje, nu contează democraţia. Asta ne spune preşedintele, care ar trebui să fie preşedinte la toţi romanii.

Am crezut că în al doilea mandat se va schimba, că va trata cu respect Opoziţia, însă este preşedintele liberalilor. Nu mai vorbim de Comisia de la Veneţia, de CCR, nu se mai respectă nimic.

La ora asta semănăm cu Rusia, cu Putin, vrea toată puterea (Klaus Iohannis n.red.). Dacă ia şi preşedinţii celor două Camere, suntem ca în Rusia”, a declarat Paul Stănescu la Antena 3.

„Va fi o bătălie foarte grea, dar sunt convins că vom câştiga alegerile locale”, a mai spus Stănescu, contrazicând ce spunea anterior. El a susţinut că PSD va obţine peste 30% la alegerile din iunie.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a reiterat susţinerea miercuri pentru organizarea de alegeri anticipate, menţionând că sondajele şi scrutinele organizate în ultima vreme arată că romanii îşi doresc o schimbare. Totodată, el a spus că „este imposibil de gestionat un an întreg cu acea mare majoritate pesedista” în Parlament.

„Alegerile anticipate se impun dintr-un motiv foarte clar şi foarte simplu: am avut în 2019 alegeri europarlamentare care au fost câştigate net de PNL şi pierdute de PSD, am avut alegeri prezidenţiale care au fost net câştigate de mine, ca şi reprezentant sau ca şi candidat al Partidului Naţional Liberal, şi au fost clar pierdute de PSD. Toate, dar absolut toate sondajele din ultima vreme arată că romanii îşi doresc o schimbare, o schimbare inclusiv în Parlament. Romanii îşi doresc ca PSD să plece de la putere şi trebuie să fim foarte realişti, am câştigat europarlamentarele, am câştigat prezidenţialele, însă în Parlament sunt tot aceeaşi parlamentari care au fost aleşi în 2016 şi PSD are un număr foarte mare de parlamentari şi PSD-ul nu doreşte să lase puterea din mână şi atunci este natural, în această situaţie, în care romanii îşi doresc o schimbare, au spus-o la fiecare alegere, să purcedem cât mai repede la alegeri parlamentare”, a susţinut Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a exclus ipoteza unei crize politice, ca urmare a demersurilor pentru convocarea alegerilor anticipate.

„După părerea mea, este imposibil de gestionat un an întreg cu acea mare majoritate pesedista în Parlament, în condiţiile în care, de anul trecut deja, romanii au spus clar ‘nu’ PSD-ului la putere. Acum, sigur, auzim tot felul de retorici şi de la PSD, şi de la alte partide, fiecare vine cu sfaturi aşa cum crede că trebuie să fie făcută politică. Dar eu vă spun foarte clar: semnalele date de romani sunt evidente şi alegerile trebuie făcute. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. (…) Nu se intra în nicio criză politică, se intra într-o procedură care face că romanii să îşi poată exprima votul şi pentru Parlamentul României”, a explicat şeful statului.

În opinia sa, în urma unor alegeri parlamentare înainte de termen, pot fi avansate soluţii „rapide, realiste”, în interesul romanilor.

„Da, merită, fiindcă este vorba de un an întreg. Dacă facem alegeri la termen, ele vor avea loc undeva la sfârşitul lui noiembrie, acum suntem la mijlocul lui ianuarie, deci vorbim despre un an de zile în care, dacă ne mişcăm bine, putem avea alegeri anticipate şi putem să facem exact ceea ce îşi doresc romanii, să avem altă putere, altă majoritate şi să venim cu soluţii rapide, realiste, în interesul României şi în interesul romanilor”, a indicat el.

Întrebat dacă i-a propus lui Ludovic Orban demisia din funcţia de prim-ministru, Iohannis a negat acest lucru.

„Eu nu am propus Guvernului sau premierului în niciun fel demisia. Noi discutăm pe oportunităţi politice şi dacă voi cere eu, vreodată, unui Guvern demisia, veţi auzi acest lucru de la mine. Vă amintesc că am cerut demisia unor guverne, câteodată cu succes, câteodată demisia a venit puţin mai târziu. Nu am discutat acest aspect”, a adăugat preşedintele.

Întrebat dacă are în vedere o variantă de premier, în cazul în care se va ajunge la anticipate, preşedintele a replicat: „Vom ajunge la această soluţie şi atunci veţi vedea foarte concret cum vom aborda chestiunea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *