Caută
Close this search box.

Radu Preda a fost înlocuit la șefia IICCMER de Alexandra Toader, membru CNSAS

Alexandra Toader a fost numită în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.

Anterior, Alexandra Toader a deţinut funcţia de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, potrivit Agerpres.

Decizia, în care se precizează că numirea este pentru o perioadă de cinci ani, a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Radu Preda s-a aflat, în ultimlele luni, în atenția publică mai ales ca urmare a unor dezvăluiri făcute, în noiembrie anul trecut, de jurnaliștii de la Să fie lumină, care au scris despre o serie de probleme de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, sub mandatul de cinci ani al teologului. „Preda lasă în urmă un institut fără cap, măcinat de probleme, care funcționează din inerție”, au relatat jurnaliștii.

Pe fondul scandalului mediatic, dar și în urma discuțiilor aprinse din spațiul public, premierul Ludovic Orban a decis, în 14 ianuarie, să îl demită pe Radu Preda din funcția de președinte executiv al IICCMER.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri