Caută
Close this search box.

România IMORALĂ. Pensie netă PROFESOR 1.100 lei. Pensie netă ȘMECHER București, 30.100 lei

În România pensiile reprezintă unul din cele mai importante subiecte de discuție, subiect abordat aproape zilnic de toți pensionarii. Mulți se plâng de sume minuscule care nu le permit să trăiască, însă un român din București se poate lăuda cu cea mai mare pensie din 2019.

Potrivit unui top realizat în 2019 cea mai mare pensie din sistemul public de stat, din Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), are un cuantum brut de 33.235 lei. Asta însemnând circa 30.111 lei net, adică peste 300 de milioane de lei vechi. NU ȘTIM CINE ESTE ȘI NICI NU CONTEAZĂ numele șmecherului de București care primește asemenea pensie. E vorba aici și de prăbușirea morală totală a statului român, în toate formele sale de maniofestare și existență.

Evident că nu a interesat și nici nu interesează pe nimeni dintre oamenii politici. Dar voturile le vor, de fiecare dată, toți, fără excepție.

Pentru comparație, există numeroase cazuri de foști profesori – în învățământul mediu și superior – și cercetători care au pensii nete sub 1100 de lei.

Cea de-a doua pensie ca mărime plătită de CNPP pentru luna octombrie are un cuantum brut de 28.572 lei, următoarea are un cuantum brut de 28.470 lei, cea de-a patra 25.939 lei, iar cea de-a cincea are un cuantum brut de 25.862 lei.

Care este cea mai mică pensie MEDIE JUDEȚEANĂ din România în 2019?

La polul opus, judeţul Botoşani are cea mai mică pensie publică medie la nivel naţional, în cuantum de 1.092 lei, urmată de judeţul Giurgiu – 1.100 lei, Vrancea – 1.120 lei, Vaslui – 1.130 lei şi Satu Mare – 1.136 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri