Caută
Close this search box.

Stoltenberg: România, rol cheie în NATO şi are o contribuţie ESENŢIALĂ în securitatea la Marea Neagră

stoltenberg

România joacă un rol cheie în NATO şi are o contribuţie esenţială la securitatea Mării Negre, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după o întrevedere cu premierul român Ludovic Orban, subliniind participarea ţării noastre la misiunile din Afganistan şi Irak.

Jens Stoltenberg i-a urat lui Ludovic Orban bun venit la sediul NATO şi l-a felicitat pentru numirea sa în funcţia de prim-ministru.

„România joacă un rol cheie în Alianţa noastră. Contribuiţi la operaţiunile NATO din Afganistan şi Kosovo, găzduiţi scutul nostru de apărare antirachetă de la Deveselu şi trupele dvs sunt parte a unui grup de luptă multinaţional în Polonia.

De asemenea, aveţi o contribuţie esenţială în securitatea la Marea Neagră, conducând grupul de luptă multinaţional de la Craiova şi participând la manevre comune şi patrule maritime”, a declarat Stoltenberg, potrivit Agerpres.

„Suntem de acord asupra importanţei strategice a regiunii Mării Negre şi am întărit prezenţa NATO la sol, pe mare şi în aer”, a adăugat el.

Secretarul general al NATO a mai afirmat că pentru protejarea oamenilor într-o lume mai periculoasă trebuie investit în Apărare.

„Salut planurile României de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în acest an şi faptul că aţi atins deja 2% din PIB pentru apărare. (…) Contez pe România ca şi pe toţi aliaţii să menţină acest impuls”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri