Caută
Close this search box.

Tăriceanu a anunțat că va discuta cu primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, despre afirmația acestuia referitoare la cuplurile care își doresc copii. Liderul ALDE susține că nu agreează „în niciun caz” declarațiile care încurajează discriminarea

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va discuta cu primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, despre afirmația acestuia referitoare la cuplurile care își doresc copii. Liderul ALDE susține că nu agreează „în niciun caz” declarațiile care încurajează discriminarea.
„Am citit declarația pe care primarul Dorin Florea a postat-o pe pagina de Facebook. Chiar dacă, uneori, unui primar îi poate fi dificil să gestioneze relația cu o anumită minoritate sau grup social, în niciun caz nu agreez declarațiile care încurajează discriminarea de orice fel! Cred cu fermitate că soluția nu este să ridicam ziduri, ci, mai degrabă, să le dărâmăm pe cele deja construite. Voi avea o discuție cu primarul Dorin Florea pe acest subiect”, a transmis Călin Popescu Tăriceanu, într-un comunicat de presă.

USR a transmis că atitudinea primarului Dorin Florea este inadmisibilă și că „este de neconceput” că în anul 2020 să existe în funcții publice persoane lipsite de empatie și decență.

„USR consideră inadmisibilă atitudinea lui Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureş, care, prin declaraţiile sale incalificabile, nu doar că face abstracţie de valori de bază pe care dorim să construim o societate democratică şi incluzivă, ci dă dovadă de o completă lipsă de viziune asupra unei probleme pe cât de reale pe atât de dureroase”, se arată într-o postare a USR de pe Facebook.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a afirmat că este inadmisibil că în anul 2020 să fie politicieni în funcții publice lipsiți de empanie și decență.

„Este de neconceput ca în anul 2020 să se afle în poziţii de autoritate persoane lipsite atât de o înţelegere în profunzime a nevoilor societăţii, cât şi de empatie şi de decenţă în exprimare”, se mai arată în postarea USR.

Eugen Tomac a afirmat că declarația primarului din Târgu Mureș referitor la cuplurile care își doresc copii „este o prostie”. Liderul PMP dezaprobă modul de gândire al edilului.

„Este o prostie ce a spus. Dezaprob total modul ăsta de gândire.Soluția cu rromi este alta. Educația”, a declarat Eugen Tomac, pentru MEDIAFAX.

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține că ar trebui creat un mecanism de interzicere a dreptului de a mai candida în funcții publice pentru „politicienii naziști și rasiști”.

„Declarațiile primarului din Târgu Mureș ne arată de ce trebuie să avem un mecanism eficient de suspendare a dreptului de a candida, cel puțin pentru un ciclu electoral, pentru politicienii rasiști și naziști. Primarul din Târgu Mureș este un astfel de politician, care consideră că este chemat să decidă care sunt persoanele care au -dreptul legal- să devină parinți. Nazism în cel mai pur sens al termenului. (…) Pentru astfel de oameni ar trebui să existe un mecanism funcțional de interzicere a dreptului de a candida până își adaptează discursul la valorile Uniunii Europene, nu la cele ale Germaniei naziste. Cred puternic în libertate, dar nu în libertatea de a fi un lider hitlerist”, a scris Ovidiu Raețchi, pe Facebook.

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a scris luni pe Facebook că populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Ulterior, Dorin Florea a venit cu explicații. El a afirmat că propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”. Edilul spune că nu îl sperie CNCD.

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este așteptat pe 21 ianuarie la sediul CNCD pentru a fi audiat, a precizat, pentru MEDIAFAX, președintele CNCD, Csaba Asztalos. Edilul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 100.000 de lei. Primarul din Tg Mureș riscă o amendă contravențională de la 2.000 de lei până la 100.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri