Caută
Close this search box.

Teheranul respectă în continuare acordul nuclear din 2015, anunţă diplomaţia iraniană

Teheranul rămâne parte a acordului internaţional din 2015 privind programul său nuclear din 2015, în pofida revenirii asupra angajamentelor sale incluse în text, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne iranian, Abbas Mousavi, care a criticat puterile europene pentru ineficienţa arătată în salvarea pactului, transmite Reuters.

”Teheranul rămâne în acord… Declaraţiile puterilor europene referitoare la încălcarea pactului de către Iran sunt nefondate”, a spus Mousavi în conferinţa sa de presă săptămânală.

”O eventuală reducere suplimentară de către Iran a a angajamentelor sale va depinde de celelalte părţi şi de asigurarea sau nu a intereselor Iranului prin acest pact”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei iraniene.

Pe de altă parte, Abbas Mousavi a precizat că Teheranul consideră cetăţeni iranieni persoanele cu dublă cetăţenie aflate în avionul ucrainean doborât lângă Teheran pe 8 ianuarie.

Iranul nu recunoaşte dubla cetăţenie. Mulţi dintre cei 176 de oameni aflaţi în avionul companiei Ukraine International Airlines erau iranieni cu dublă cetăţenie. Un număr de 57 de persoane aveau cetăţenia canadiană.

”Am informat Canada că Teheranul îi consideră iranieni pe cei cu dublă cetăţenie care au decedat în prăbuşirea avionului. Iranul îşi plânge morţii”’, a spus purtătorul de cuvânt al MAE iranian.

Încheiat în 2015, acordul negociat între Iran şi aşa-numitul grup ‘5+1’ (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate – , SUA, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia plus Germania) oferea o relaxare a sancţiunilor ONU împotriva Teheranului, care s-a angajat în schimb să garanteze natura exclusiv civilă a programului său nuclear.

Acordul riscă să eşueze după retragerea SUA în 2018, reintroducerea sancţiunilor americane care au aruncat economia iraniană într-o recesiune gravă şi, mai recent, după criza cauzată de asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac la Bagdad comis de forţele americane.

Recent, ambasadorul Regatului Unit la Teheran a fost reţinut pentru scurt timp de poliţie întrucât, potrivit autorităţilor iraniene, se afla la un miting ”ilegal”.

Mousavi a precizat că Teheranul respectă diplomaţii străini aflaţi în Iran atât timp cât aceştia nu încalcă dreptul internaţional.

Pe de altă parte, Mousavi a anunţat că ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, nu va participa la Forumul economic mondial de la Davos din această săptămână deoarece organizatorii ”au schimbat brusc agenda”. ”Era programat să participe… dar apoi au schimbat brusc agenda şi nu mai era agenda asupra căreia convenisem. Aşa că nu vom participa la Davos”, a conchis purtătorul de cuvânt al MAE iranian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri