Caută
Close this search box.

Un grup de parlamentari PSD tineri vrea să dea jos gruparea Ciolacu din fruntea partidului

psd

Senatorul PSD de Iaşi Vasile Toma susţine că PSD trebuie să se reformeze şi să se rupă de orice legătură cu comunismul, îndemnându-i pe cei care au contribuit la criza în care se află partidul să facă un pas în spate.

Senatorul social-democrat Vasile Toma a declarat, pentru News.ro, că în PSD există o stare de acalmie şi că partidul se bate cu PNL în loc să înceapă o reformă reală în interior.

“Suntem în cădere liberă, se vede asta şi în sondaje. Trebuie începută reformarea partidului şi avem datoria să elaborăm un proiect politic care să aşeze social-democraţia românească pe baze solide, sănătoase şi care să genereze recunoaştere europeană. Avem nevoie de generaţia politică 2.0 formată din cei care nu au votat în comunism, pentru a rupe PSD de orice legătură cu comunismul“, afirmă senatorul PSD Vasile Toma.

El consideră că proiectul politic al partidului trebuie elaborat de membri tineri, cu competenţe recunoscute, care au votat pentru prima dată în anul 1990.

“Cei care au împlinit 18 ani după Revoluţia din 1989 trebuie să facă un pas hotărât în faţă, iar cei cu mai multă experienţă, care au contribuit hotărâtor la criza internă actuală să facă un pas în lateral şi chiar în spate“, mai spune Vasile Toma.

Senatorul social-democrat susţine că proiectul politic al PSD “nu poate fi credibil dacă e influenţat majoritar de un CEx format cu permutări care în trei ani a luat decizii în cadru restrâns, fără consultarea largă a profesioniştilor din partid“.

Întrebat dacă mai sunt membri în PSD care îi împărtăşesc ideile, senatorul Vasile Toma a spus că are semnale în acest sens şi că nu este singurul cu o asemenea gândire.

El a spus că aşteaptă decizii imediate şi curajoase în partid, precizând că “parlamentarii mai tineri ai PSD discută toate aceste lucruri“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri