Caută
Close this search box.

Axinte de la Vacanţa Mare este CERCETAT de DNA, în dosarul unui medic celebru

axinte

„Axinte”, de la Vacanța Mare, pe numele său real Florin Petrescu, a fost la DNA, unde s-au reluat investigațiile într-un dosar mai vechi, deschis pentru șantaj, și în care actorul are calitatea de suspect.

Florin Petrescu, cunoscut drept „Axinte”, de la trupa de comedie „Vacanța Mare” are calitatea de suspect într-un dosar de la DNA, deoarece el ar fi intervenit pentru Florin Secureanu, fost director al Spitalului Malaxa, din Capitală, într-o campanie în televiziunea lui Dan Diaconescu.

„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru». Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme, că Secureanu (Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, n.r.)… (Dan Diaconescu ar fi spus – n.r.) «Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul». Şi eu i-am pus în legătură”, a spus actorul la sediul DNA.

Potrivit avocatului actorului, dosarul a fost deschis în urma cu 8 ani de zile „Deocamdată este suspect, sunt indicii pentru care domnul Petrescu ar fi făcut un gest pentru domnul Secureanu”, a spus avocatul actorului. Florin Petrescu este acuzat de complicitate la șantaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri