Caută
Close this search box.

Bărbat reţinut pentru că a furat mai multe reptile dintr-un vivariu, inclusiv un şarpe Boa

Un bărbat de 35 de ani a furat mai multe reptile dintr-un vivariu din Cluj-Napoca, printre care şi un şarpe Boa Curcubeu, el fiind prins în flagrant de către poliţişti.

„Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, Compartimentul Investigaţii Criminale, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat de 35 de ani, din comuna Floreşti, bănuit de sustragerea de reptile.

Astfel, sub pretextul achiziţionării a doi şerpi, persoana vătămată şi poliţiştii s-au deplasat la domiciliul bărbatului şi au identificat un şarpe Boa Curcubeu, acesta fiind cel sustras dintr-un vivariu din Cluj-Napoca. De asemenea, au identificat şi un încălzitor pentru reptile, care, de asemenea, ar fi fost sustras din incinta vivariului”, se arată într-un comunicat trimis, duminică, de IPJ Cluj, citat de Agerpres.

Potrivit poliţiştilor, prejudiciul este de 1.700 de lei.

„Conform investigaţiilor efectuate, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, cel în cauză ar fi profitat de lucrările de modernizare care se efectuau în clădirea respectivă şi ar fi pătruns fără drept în vivariu de unde ar fi sustras un şarpe de porumb – Corn snake, o şopârlă Gecko Crested, un şarpe Boa Curcubeu şi un încălzitor pentru reptile, cauzând un prejudiciu total de circa 1.700 de lei.

În urma acţiunii flagrante, s-a reuşit recuperarea şarpelui Boa şi a încălzitorului pentru reptile, în valoare de 1.100 de lei”, se mai arată în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru furt calificat.

„În sarcina bărbatului au fost reţinute patru acte materiale de sustragere. În urma celor constatate, bărbatul a fost condus la sediul unităţii de poliţie. În baza probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut 24 de ore pe bărbat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată”, mai menţionează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri