Caută
Close this search box.

Cine este singurul român care va primi mandat de europarlamentar prin Brexit

brexit

Începând cu 1 februarie, numărul și distribuția mandatelor în Parlament se schimbă, ca urmare a retragerii Regatului Unit al Marii Britanii din UE.

De la data de 1 februarie, Parlamentul European va avea 705 membri, comparativ cu 751 (numărul maxim permis de tratatele UE), dinaintea retragerii Regatului Unit, pe 31 ianuarie 2020.

Din cele 73 de mandate care au aparținut Regatului Unit, 27 au fost redistribuite altor state, în timp ce restul de 46 vor fi păstrate pentru potențiale extinderi în viitor.

Dar cine sunt noii deputați europeni? Toți deputații noi au fost aleși cu ocazia Alegerilor Europene din mai 2019. Unul dintre ei este din România şi se numeşte Victor Negrescu. EL va îngroşa rândurile grupului parlamentar PSD.

În funcție de reglementările naționale, numele unor deputați au fost confirmate, în timp ce pentru alții încă se așteaptă confirmarea. Lista din prezent a deputaților este disponibilă în secțiunea dedicată de pe site-ul PE.

Conform estimării, prin distribuția mandatelor, pe baza rezultatelor alegerilor din mai 2019, nici un stat membru UE nu are de pierdut

Aceasta pentru că redistribuirea se face astfel încât nici un stat UE nu va pierde vreun mandat, în timp ce altele vor avea între unul și cinci mandate suplimentare, din cauza subreprezentării, ca urmare a schimbărilor demografice.

Noua distribuție ține cont de mărimea populației statelor membre, precum și de necesitatea unui nivel minim de reprezentare a cetățenilor europeni din țările mai mici.

Principiul ,,proporționalității degresive” înseamnă că țările mai mici au mai puțini deputați decât țările mai mari, dar și că deputații dintr-o țară mai mare reprezintă mai mulți cetățeni decât omologii lor din țările mai mici.

În următoarele etape, Parlamentul va continua să aibă influență asupra negocierilor UE – UK privind viitorul relației noastre, în timp ce Brexit va afecta, de asemenea, compoziția comisiilor parlamentare și a delegațiilor interparlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri