Caută
Close this search box.

Copil din Mangalia, reținut după ce a bătut un alt copil și l-a băgat în comă

Un minor de 15 ani, din Mangalia, a fost reținut, sâmbătă, după ce a bătut un alt copil, de 13 ani, după un conflict izbucnit între cei doi pe Facebook. Minorul de la spital este în comă, scrie Mediafax.

Potrivit Poliției Constanța, scandalul dintre cei doi copii a izbucnit cu o zi înainte, pe Facebook, iar când s-au întâlnit, sâmbătă, s-au bătut.

„Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu ar fi avut loc o altercație în urma căreia o persoană este inconștientă. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre 2 minori de 13, respectiv 15 ani”, anunță Poliția Constanța.

Primele cercetări arată că cei doi copii s-au întâlnit întâmplător, iar cel de 15 ani l-a lovit pe cel de 13 ani cu pumnul, în zona feței. În urma incidentului, victima a fost transportată la spital în comă.

Polițiștii constănțeni fac cercetări, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice. Adolescentul în vârstă de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propuneri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri