Caută
Close this search box.

CORONAVIRUS. Doi români veniţi din Wuhan, China, în carantină. Aduşi în ţară cu un avion al Armatei

coronavirus

Doi barbati care au fost evacuati din China la Berlin au fost adusi in tara, duminica seara, cu o aeronava de tip C-27J Spartan apartinand Fortelor Aeriene Romane. Cei doi vor fi testati pentru coronavirus, dupa care vor ramane inca 14 zile sub supraveghere medicala, anunta Ministerul Sanatatii.

„Doi cetateni romani care se aflau in Germania, la Berlin, au fost adusi in tara, in aceasta seara. Cei doi cetateni au fost transportati din China in Germania prin intermediul unor zboruri medicale organizate in cadrul Mecanismul de Protectie Civila al Uniunii Europene”, anunta Ministerul Sanatatii.

Starea de sanatate a celor doi barbati este buna si nu sunt confirmati pana in acest moment cu coronavirus.

„Cele doua persoane sunt asimptomatice, sunt in curs de testare si, conform procedurilor, vor ramane inca 14 zile sub supraveghere medicala intr-un spatiu special destinat din Bucuresti, in care sunt respectate conditiile de izolare”, precizeaza Ministerul Sanatatii, care adauga ca va informa cu privire la starea de sanatate a celor doi cetateni.

„O aeronava de tip C-27J Spartan apartinand Fortelor Aeriene Romane a efectuat duminica, 9 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situatii de Urgenta din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta Bucuresti – Berlin si retur, pentru repatrierea a doi cetateni romani provenind din regiunea Wuhan, China. Cei doi cetateni au fost transportati din China in Germania prin intermediul unor zboruri de evacuare medicala desfasurate in cadrul Mecanismului de Protectie Civila”, transmite si Ministerul Apararii.

Aeronava, configurata pentru misiuni de evacuare medicala si avand instalata o camera speciala de izolare, a fost operata de un echipaj condus de comandorul Emil Tecuceanu si a avut la bord o echipa medicala apartinand SMURD Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri