Caută
Close this search box.

Deşeurile descoperite în Portul Constanţa nu sunt singurele. Alte 50 de containere au fost aduse în condiţii similare din Marea Britanie

Procurorul Teodor Niţă, care instrumentează cazul celor 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate în Portul Constanţa de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie, a declarat vineri că acesta ar fi unul dintre transporturile similare efectuate în ultimul timp, alte circa 50 de containere cu deşeuri ajungând în ţara noastră atunci când Marea Britanie era încă în Uniunea Europeană.

„Am analizat un document, care se numeşte analiză de risc, efectuat de lucrătorii de poliţie din cadrul Gărzii Coastă şi în condiţiile în care Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, acum sunt chestiuni care se văd şi înainte nu se vedeau, din cauza apartenenţei la blocul comunitar.

Şi lucrătorii au făcut raportul respectiv, în care procentajul de risc de a se găsi deşeuri era ridicat, motiv pentru care am procedat la verificarea în teren a rezultatului acestor analize.

Acesta este al cincilea transport, dacă nu mă înşel, în condiţii similare, o să verificăm, să vedem unde au ajuns acele alte circa 50 de containere cu deşeuri. Acum, în acest transport au fost 16 containere. Pentru început am desfăcut numai unul, am văzut că este o problemă şi am descărcat de pe vapor toate celelalte, verificând conţinutul containerelor. Nu avea nici o legătură documentaţia de însoţire cu conţinutul containerelor”, a declarat procurorul într-o conferinţă de presă.

Potrivit procurorului, citat de Agerpres, transporturile cu deşeuri nu ar veni în România direct de la expeditor, fiind descărcate şi reîncărcate în alte porturi, pentru ca probabil „să li se piardă urma”.

„Un procentaj de 60-70-80% erau deşeuri curate, gunoaie şi cele care mai erau cât de cât într-o stare bună, dintre obiectele de acolo, erau tratate timp de 22 de ore cu nişte substanţe, ceva dezinfectant, nişte substanţe care sunt toxice şi, de exemplu, acolo am văzut şi bidoane de lapte pentru copii (…)

Transporturile nu vin de la expeditor direct către noi, au oprit în trei porturi. Au fost descărcate, reîncărcate, poate ca să îşi piardă urma, nu ştiu, e doar o presupunere, nu vreau să fac afirmaţii hazardate. Ultimul episod a fost dintr-un port din Turcia, au încărcat pe această navă care a sosit în Portul Constanţa”, a spus Niţă.

El a menţionat că în containere este o cantitate mică de marfă utilizabilă, ce poate fi comercializată, restul fiind deşeuri aduse în România, ţară ce riscă să devină „lada de gunoi” a Europei şi nu numai.

„Se poate sorta conţinutul, iau cele câteva procente de marfă relativ utilizabilă pe care o pot comercializa, iar gunoaiele le aruncă în gropile noastre de gunoi, în munţii noştri de gunoi şi în felul acesta se curăţă ţara destinatarului şi se încarcă de gunoi România.

Pentru că România are o mare problemă, este într-un risc major şi iminent să devină lada de gunoi a întregii Europe şi nu numai”, a afirmat Teodor Niţă.

Conform procurorului, pentru o ţară membră a UE, operaţiunile de import-export au un alt statut.

„Când eşti în afara UE, sunt operaţiuni de import-export clasice. În interiorul UE, nu sunt operaţiuni de export-import clasice, au alt statut juridic, au alte proceduri”, a răspuns Niţă, întrebat fiind de ce înaintea Brexitului nu au fost depistate problemele similare cu containerele aduse din Marea Britanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri