Andreea M., ultima persoană care a văzut-o pe Cristina Țopescu, a povestit cum și-a petrecut regretata jurnalistă ultimele zile din viață alături de ea.
Cristina și Andreea erau la fel de apropiate ca două surori.
„Nu pot să povestesc cum și-a petrecut toate ultimele ei momente din viață, pentru că înainte de tragedia asta, la care nu m-am așteptat deloc, ne vedeam zilnic și petreceam foarte mult timp împreună.
Avea probleme cu mașina pe care o folosea pentru a transporta hrana pentru cățeii abandonați, iar eu ajungeam la Cristina acasă în jur de 9 dimineața, când terminam munca, să îi dau curent la dubă ca să poată pleca de pe loc.
Pe 24 decembrie ne întorceam de la adăpostul din Giurgiu, unde duceam mâncare pentru căței, și am vorbit tot drumul despre tot ce avea pe suflet.
Mi-a zis că este foarte dezamăgită că nu vorbea cu mama ei. În perioada aia poftea la sarmale, dar îmi zicea că le-ar face, dar nu singură. I-am zis atunci, așa, ca să îi treacă supărarea, că i le fac eu”, a povestit Andreea pentru FANATIK.
Nu i-am scris pe 25, în prima zi de Crăciun, nu voiam să o deranjez, dar m-a căutat ea pe Whatsapp să mă întrebe ce fac. I-am zis că m-am trezit la 4, iar sarmalele sunt gata.
Și pentru că mă plângeam mereu că sunt obosită și nu am timp să mă odihnesc niciodată, probabil din bun-simț, că așa era Cristina, mi-a zis «bine, hai ne răsfățăm astăzi, stăm în pat, dar maine vii neapărat (nr. 26 decembrie). Deși nu am ajuns să ne vedem atunci, am vorbit și ne-am scris toată prima zi de Crăciun”, a povestit Andreea pentru Fanatik.
„Și pe 26 decembrie m-am dus la ea. I-am dus sarmalele, i-am dus cadoul: ciocolată. S-a bucurat foarte tare, nu mai mâncase de ceva vreme, pentru că ținuse regim, arăta foarte bine. Dar mai aveam și escapade pe la restaurante chinezești, pe la KFC…
Rămăsese să stau cu ea până seara, să lenevim în pat, să ne jucăm cu câinii, numai că eu a trebuit să plec la un moment dat. S-a supărat, dar nu aveam ce să fac.
Am plecat să luăm mâncarea pentru animale, dar nu am reușit să o luăm, pentru că cei care ne-o dădeau aveau foarte multă treabă, așa că am ajuns la mall. Am stat, am mâncat și până la urmă eu am plecat. Acum mă gândesc că dacă rămâneam cu ea poate reușeam să o salvez…”
În aceeași zi, Cristina a fost foarte activă în mediul online, ba chiar a rugat-o pe Andreea să intre în lipsa ei în apartamentul din Tunari să îi hrănească câinii.(…)
„Am scos unul dintre căței, pe Sisi, cățeaua ei agresivă cu alte animale, dar nu și cu oamenii, afară să își facă nevoile și apoi l-am închis separat de restul ca să evit o tragedie. Și am plecat. Apoi am vorbit doar prin mesaje, că m-am urcat în mașină și am plecat la Giurgiu, la adăpost, să iau niște pui, era urgent”, mai povestește Andreea M.
Cristina Țopescu nu ar mai fi mai comunicat cu nimeni începând din data de 28 decembrie, ultima zi din viața ei.
„Eu tot o lăsam pe ea să mă caute pentru că nu știam niciodată când doarme sau dacă este ocupată, să nu o deranjez.
Apoi i-am scris pe 28 decembrie, pentru că nu mai dăduse nici un semn, să o întreb dacă mergem să luăm mâncarea câinilor, dar nu mi-a răspuns, nici nu m-am uitat când postase ultima dată. Pe 30 i-am scris din nou.
O întrebam «ești supărată pe mine, ți-ai pierdut telefonul, te iubesc, pupici, sună-mă». Dar nu m-a căutat. Apoi m-am gândit că poate a plecat undeva, dar mi s-a părut ciudat pentru că mi-ar fi spus să am grijă de câinii ei, pentru că în afară de mine nu avea cine să o ajute cu asta, ei mă cunoșteau și mă ascultau.
Am așteptat să mă sune ea, tot din dorința de a nu o deranja și pentru că știam că e prinsă cu treabă, trebuia să ducă mașina la reparat și să vorbească cu o persoană din complexul în care locuia despre niște bani”, mărturisește Andreea M.
„Atunci am știut că s-a întâmplat ceva rău”
„Pe 12, seara, vecina ei Diana a luat numărul meu de telefon de la menajera Cristinei și m-a sunat să mă întrebe dacă știu ceva de ea, pentru că este lumina aprinsă și nu răspunde.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la service-ul auto, dar băiatul de acolo nu a răspuns. Apoi am sunat la magazinul de unde luam carnea pentru câini și mi s-a spus că nu a mai venit nimeni de două săptămâni, iar acest lucru m-a speriat.
Atunci am știut că s-a întâmplat ceva rău, pentru că acele animale erau cele mai prețioase suflete din viața ei. Nu i-ar fi lăsat flămânzi niciodată. Mai ales că, dacă era să plece, avea un bărbat pe care îl plătea să o ajute cu asta”.
Andreea M. spune cu regret că nu a vrut să își vadă prietena moartă, pentru că își dorea să și-o amintească așa cum o ținea ea minte.
„Apoi am sunat-o înapoi pe Diana să îi spun să cheme poliția, lucru pe care deja îl făcuse, pentru că sărise gardul și văzuse prin geamul de la terasă un câine mort.
Am ajuns și eu, au ajuns și echipajele ISU, au desfăcut ușa terasei, apoi am intrat în casă. Eu nu am vrut să urc, pentru că mi-am dorit să mi-o amintesc așa cum o știam eu, să nu văd imaginea din dormitorul de la etaj. După ce au plecat cei de la salvare și ISU, m-am întors să o iau pe Vrăbi la mine acasă, cățelușa de suflet a Cristinei, care este mică și sfioasă.
Apoi am fugit cu unul dintre câini, cu Bibi, care era mușcat de gât, la spitalul Universității de Medicină Veterinară, dar, din păcate, pentru că avea traheea găurită, a murit pe masa de operație. Ceilalți doi au murit la fel. Omorâți de Sisi, femela agresivă de care aminteam mai sus”.
