Primarul Gabriela Firea a anunțat vineri că a primit peste 15.000 de mesasaje, în mai puțin de 24 de ore, la sondajul organizat pe Facebook, unde întreba dacă bucureștenii sunt de acord cu introducerea vinietei Oxigen. Peste 90% din mesajele primite au fost împotriva introducerii taxei.

”În mod normal, într-o democrație deciziile se iau prin insituțiile reprezentative, în urma alegerilor și în urma votului cetățenilor. Acum, fiind vorba despre o decizie foarte sensibilă, chiar dacă eu am venit și am spus că este necesară această vinietă Oxigen, pentru a elimina pe cât posibil din trafic acele mașini care poluează intens, valul de mesaje pe care l-am primit mă îndreptățește să cred că am procedat corect acum când vin în fața cetățenilor cu întrebarea ”Doriți sau nu să se aplice vinieta Oxigen în Capitală?”. Un număr record de persoane au interacționat cu mine. Peste 600.000 de vizualizări ale mesajului meu de aseară, într-un timp foarte scurt, peste 15.000 de mesaje am primit, din care peste 90% sunt mesaje care îmi solicită să renunțăm la vinieta Oxigen. De asemenea pe mailul oxigen@pmb.ro am primit 944 de mesaje din care 700 sunt împotrivă și 300 pentru”, a declarat Firea.

Primarul general a declarat că va centraliza toate mesajele primite până luni apoi va organiza o conferință de presă în care va prezenta concluziile și va anunța dacă renunță sau nu la vinieta.

Primarul Gabriela Firea a întrebat joi pe pagina de Facebook dacă bucureștenii sunt de acord cu interzicerea circulației mașinilor care poluează în centrul orașului și cu introducerea vinietei Oxigen pentru restul Bucureștiului și a precizat că așteaptă răspuns până luni, 24 februarie. În mai puțin de 24 de ore, postarea a strâns 16.000 de comentarii, marea majoritate împotriva introducerii taxei.​

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 6 =