Caută
Close this search box.

Fostul șef al Comisiei Naționale de Prognoză, omul lui Dragnea și Vâlcov, pus sub control judiciar!

Înaintea anului 1990, a fost cerecetător științific la Institutul de Economie Socialistă (IES), de pe lângă Consiliul Suprem de Dezvoltare Economică și Socială, alături de economiști de referință, precum Daniel Dăianu, Mircea Ciumara, Hildegard Puwak, George Danielescu și alții.
Economistul Ion Ghizdeanu, fost șef al Comisiei Naționale de Prognoză, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. El a fost pus joi, 13 februarie, sub control judiciar, după ce ar fi falsificat 1080 de procese verbale necesare primăriilor pentru a obține finanțare de la Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru proiectele locale.
Fostul șef al Comisiei Naționale de Prognoză a fost pus sub urmărire penală după ce procurorii și polițiștii au făcut mai multe percheziții în județul Olt.

Fondul de dezvoltare și investiții, dorit foarte mult de Liviu Dragnea, era un instrument pe care ar fi trebuit să-l folosească primarii pentru investiții.

Porivit România TV, procurorii suspectează că sume mari de bani ar fi fost date unei singure firme, cu falsificarea unor documente oficiale.

Ghizdeanu este considerat omul cheie al cuplului Dragnea-Vâlcov în implementarea politicilor economice. În timpul guvernării PSD, Comisia de Prognoză a primit puteri sportie, fiind instituția care trebuia să împartă banii pentru primari din FDI, dar și instituția care se ocupa de realizarea proiectelor de infrastructură în parteneriat public privat.

Neregulile investigate acum de procurorii de la Parchetul Sectorului 1 sunt legate de perioada septembrie-noiembrie 2019, adică cea de la finalul guvernării PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri