Caută
Close this search box.

Fostul șef ANPC, Horia Constantinescu, și-a dat demisia din PSD

horia constantinescu

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, demisionează din PSD, după ce anunțase că vrea să candideze la Primăria Constanța, transmite Mediafax.

„Subsemnatul Horia Constantinescu, membru al organizației Costinești, prin prezenta vă rog să luați act de demisia mea din această calitate, înțelegând să părăsesc rândurile Partidului Social Democrat”, scrie în demisia fostului preşedinte al ANPC.

Constantinescu a declarat că a aflat din presă despre o eventuală demitere a sa dacă nu este „cuminte”: „consider că promovarea adevăratelor valori a rămas o prioritate pentru PSD Constanța, iar o <virgulă> (exprimarea staff-ului municipal) ca mine nu are ce le căuta alături!”.

Horia Constantinescu și-a anunțat, cu câteva zile în urmă, intenția de a candida la Primăria Constanța și a spus că nu a cerut permisiunea colegilor săi să candideze: „Nu cred că trebuia să cer voie. Suntem maturi, unii chiar bărbați, iar purtarea unui dialog ajută la o comunicare mai bună”.

Potrivit presei locale, organizația PSD îl susține pe actualul primar Decebal Făgădău pentru o nouă candidatură, iar liderul local Felix Stroe ar fi spus că eventuala candidatură a lui Horia Constantinescu la Primăria Constanța ar reprezenta o „auto excludere” din partid.

În noiembrie 2019, Horia Constantinescu a fost eliberat, în baza unei decizii a premierului Ludovic Orban, din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Fostul preşedinte al ANPC declarat că restructurările iniţiate i-au cauzat retragerea din funcţie și dezvăluia că numai 20 dintre cei 51 de comisari din Bucureşti sunt competenţi: „Avem tâmpi în instituţii la nivel de Bucureşti-Ilfov”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri