Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi proiectul de lege care stabilește ca zile libere pentru angajații din învățământ Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii în funcție de data la fiecare cult creștin celebrează aceste sărbători. Senatul este Cameră decizională, iar legea va fi trimisă la promulgare.

Noutatea este că membrii cultelor creștine minoritare vor avea zile libere atât la datele la care sunt fixate sărbătorile de către cultul la care aparțin, cât și la datele la care majoritatea ortodoxă le celebrează.

Numai că în cazul celor din urmă, cele 5 zile libere vor trebui recuperate în baza unui program stabilit de angajator.

”Proiectul clarifică modul în care se alocă zilele libere de sărbătoare legală pentru cei care au un substrat religios, respectiv enoriaşii fiecărui cult vor putea beneficia de ele în funcţie de specificul acelui cult, iar în ceea ce priveşte modificarea la Legea Educaţiei Naţionale, se introduce o clarificare necesară pentru elevii care sunt musulmani sau evrei, pentru ca aceştia să îţi poată respecta propriile tradiţii. Este un gest de respect pentru culte şi pentru enoriaşii lor”, a spus unul dintre inițiatorii proiectului, deputatul Silviu Vexler, citat de Agerpres.

De asemenea, proiectul prevede includerea a două zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei şi formării profesionale aparţinând acestora.

144 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 3 =