Caută
Close this search box.

Interlopul Ghenosu a fost adus în ţară, cu escortă

ghenosu

Interlopul Ghinea Florin, zis „Ghenosu”, în vârstă de 46 de ani, unul dintre cei mai temuți și violenți dintre români aflați pe lista urmăriților internațional, a fost preluat sub escortă, pentru a fi extrădat în România.

Ghenosu a fost adus în țară de polițiștii români în cursul serii trecute. Extrădarea lui s-a realizat în urma cooperării polițienești internaționale, într-o procedură ce a durat mai bine de un an.

La ieșirea din Aeroportul Otpeni, Ghenosu a părut că se ceartă cu unul dintre ofițerii care îl escortau, spunându-i „Bă, nebunule”, însă apoi a continuat să meargă însoțit de polițiști.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, pe 12 februarie, poliţiştii români au preluat, sub escortă, un bărbat de 46 de ani, pe numele căruia există un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul București, pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani, complicitate la trafic de persoane, încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni și constituire de grup criminal organizat. Schimbul de date și informații a fost realizat prin Biroul Interpol”, potrivit IGPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri