Caută
Close this search box.

Moscova spune că serviciile de informaţii americane duc o campanie împotriva Rusiei în Europa de Est

sua

Serviciul de informaţii externe (SVR) al Rusiei susţine că agenţiile de informaţii americane desfăşoară în Europa de Est o campanie îndreptată împotriva bunelor relaţii de vecinătate cu Rusia, iar Bulgaria a devenit epicentrul acesteia, transmite vineri agenţia oficială rusă Tass, citată de Agerpres.

„Potrivit informaţiilor de care dispunem, serviciile secrete americane desfăşoară o campanie pe scară largă pentru a compromite în ţări din Europa de Est personalităţi politice şi publice care pledează pentru dezvoltarea unor relaţii de bună vecinătate cu Rusia”, a declarat agenţiei de presă citate şeful biroului de presă al SVR, Serghei Ivanov, adăugând că, în acest scop, „au fost mobilizate reţele de agenţi şi organizaţii neguvernamentale”, care sunt finanţate de departamente oficiale din SUA.

„Epicentrul unei astfel de campanii în Balcani a devenit Bulgaria, unde sunt organizate cu regularitate scandaluri de spionaj, ce sunt urmate de expulzări nejustificate de diplomaţi ruşi”, a subliniat el, dând ca exemplu cazul omului de afaceri bulgar Vasil Bojkov.

Recent, a explicat Serghei Ivanov, şeful SVR Serghei Narâşkin a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite (EAU), în timpul căreia s-a întâlnit cu şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Imediat, „unele surse” au răspândit informaţia falsă că Narâşkin ar fi abordat cu şeicul soarta omului de afaceri bulgar Vasil Bojkov, care ar fi fost reţinut în EAU la solicitarea autorităţilor bulgare pentru o serie de delicte financiare. SVR a infirmat această informaţie, calificând-o drept „fake news”.

Potrivit lui Ivanov, în urma investigaţiilor efectuate de SVR s-a stabilit că sursa „primară” a acestei „dezinformări” ar fi un reprezentant al serviciilor secrete bulgare într-o ţară din regiune, un individ „controlat şi încurajat de americani, care îi direcţionează activitatea împotriva intereselor ruseşti”.

El a mai spus că „falsificarea informaţiilor despre conţinutul discuţiilor dintre şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum şi directorul SVR a avut, de asemenea, scopul de a complica relaţiile interstatale dintre Rusia şi EAU şi de a submina cooperarea serviciilor speciale dintre cele două ţări”.

Conform SVR, discuţiile pe care le-a avut Serghei Narâşkin, care a efectuat o vizită în EAU în 11-12 februarie, au vizat exclusiv probleme internaţionale în domeniul securităţii şi cooperării bilaterale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri