Caută
Close this search box.

O mamă şi copilul său, spulberaţi de un TIR pe trecerea de pietoni, în Ilfov

O femeie şi fiul ei au fost izbiţi de un TIR vineri dimineaţă pe o trecere de pietoni din Buciumeni, judeţul Ilfov. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere.

În imagini se vede cum femeia traversează strada în fugă, în apropierea trecerii de pietoni, cu fiul ei de mână, la câţiva metri de un TIR care se apropia în viteză.

Potrivit Dialog Online, cei doi nu au suferit traumatisme severe.

Conform purtătorului de cuvânt a IPJ Ilfov Anne-Marie Ciolcă, şoferul de TIR nu a acordat prioritate de trecere celor doi. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri