Caută
Close this search box.

Papa Francisc cheamă credincioşii să împartă, nu să acumuleze avuţia, care-i abrutizează

Papa Francisc a făcut apel la credincioşi să împartă, nu să acumuleze avuţia, printre alte sfaturi incluse în mesajul său adresat cu ocazia începerii Postului Paştelui Catolic, relatează luni EFE.

În mesajul său intitulat: „În numele lui Hristos vă cerem să vă împăcaţi cu Dumnezeu”, papa a explicat că această perioadă care precede sărbătorirea Sfintelor Paşti este „un prilej prielnic pentru conversiunea noastră” şi „o nouă oportunitate pentru a reînvia simţul recunoştinţei şi al generozităţii”.

Postul Catolic începe în data de 24 februarie, o dată cu Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, şi se încheie pe data de 11 aprilie.

În această perioadă de pregătire a credincioşilor catolici pentru Săptămâna Mare, când se reamintesc Patimile lui Iisus, papa Francisc a rememorat „numeroasele victime nevinovate ale războaielor, abuzurile împotriva celor născuţi şi celor nenăscuţi precum şi a vârstnicilor, multiplele forme ale violenţei, dezastrele naturale, distribuirea incorectă a roadelor pământului, exploatarea sub orice formă a persoanelor şi căutarea neînfrânată a câştigurilor care este o formă de idolatrie”.

În asemenea momente este bine să-i amintim pe „bărbaţii şi femeile care dau dovadă de bunăvoinţă, care îşi împart bunurile cu cei nevoiaşi, care dau pomană ca formă de participare personală la făurirea unei lumi mai juste”, a spus papa Francisc, potrivit Agerpres.

„Să împartă cu generozitate îi face pe oameni mai umani, în timp ce acumularea de câştiguri duce la abrutizarea lor, la închiderea în propriul egoism. Putem merge mai departe, să ne uităm la nevoile aproapelui şi să nu ne gândim la propria înavuţire”, a subliniat Sfântul părinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri