Caută
Close this search box.

Pe ce preţuri derizorii MĂNÂNCĂ aleşii noştri, la Parlament

parlament

Parlamentarii beneficiază nu numai de pensii speciale, ci şi de preţuri speciale, la cantina din Palatul Parlamentului. Nici un alt roman nu mănâncă la astfel de preţuri în vreun local public din ţară.

Astfel, conform menu-ului din 13 februarie 2020, parlamentarii se pot delecta cu o supă de zarzavat pentru numai 2,7 lei, cu mâncare de mazăre la numai 2,88 de lei sau cu pulpă de porc la tavă, la preţul fantastic de 5,77 lei. Cea mai scumpă mâncare din menu sunt sarmalele de porc cu costiţă, pentru care aleşii plătesc 11,81 de lei.

Iată cum arată meniul prezentat pe Găleata de Camera Deputaţilor, o pagină de Facebook deţinută de un angajat al Parlamentului, conform Aktual24:

Sute de foşti senatori şi deputaţi primesc pensii speciale cuprinse între 2.000 şi 12.000 de lei pe lună, bugetul statului trebuind să suporte astfel peste 10 milioane de euro pe an. Pensiile speciale sunt în continuare în vigoare până când Curtea Constituţională va lua o decizie după ce abrogarea acestora a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului.

Un număr de 768 de foşti senatori şi deputaţi sunt beneficiari de pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an, informează Europa FM. Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună. Cuprinse între 2.000 de lei, cei mai mică, şi 12.000 de lei, cea mai mare, cele 768 de pensii speciale ale parlamentarilor costa cât 3.268 de pensii medii ale romanilor de rând.

De menţionat că un fost parlamentar primeşte o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru patru ani de mandat, în vreme ce un roman de rând primeşte, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă. Sunt 542 de foşti deputaţi şi 227 de foşti senatori care beneficiază de pensii speciale.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat recent de ce a decis să atace la CCR legea de eliminare a pensiilor speciale. Weber a susţinut că eliminarea pensiilor parlamentarilor este cel mai flagrant caz de neconstituţionalitate.

”În primul rând, este vorba despre nerespectarea prevederilor clare din Constituţie cu privire la compunerea Parlamentului care poate modifica Statutul deputaţilor şi senatorilor, inclusiv toate aspectele financiare ce ţin de asta. Constituţia spune clar că se poate face numai în şedinţă comună a celor două Camere. Noi am avut din păcate doar un vot în Camera Deputaţilor. Deci este o încălcare a Constituţiei, în opinia noastră”, a declarat Weber pentru RFI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri