Caută
Close this search box.

Primarul din Ditrău susţine că situaţia începe să se normalizeze

ditrău

Patronul brutăriei din Ditrău s-a întâlnit cu preotul capelan din localitate, fiind discutate nemulţumirile pe care le au unii dintre membrii comunităţii, iar situaţia este pe cale să se normalizeze, a precizat, pentru AGERPRES, primarul comunei, Puskás Elemér.

Potrivit sursei citate, se fac „paşi normali” şi din partea brutăriei, dar şi a firmei şi „conflictul începe să se rezolve”.

Reprezentanţii brutăriei din Ditrău nu au dorit să facă declaraţii despre întâlnirea pe care au avut-o marţi cu preotul Bíró Károly, dar au confirmat discuţiile într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

În această postare se arată că s-a ajuns la un numitor comun şi că sunt aşteptaţi în continuare muncitori din Ditrău care să lucreze la brutărie.

„Azi ne-am întâlnit cu pastorul din Ditrău şi am avut posibilitatea de a ne exprima punctele de vedere şi de a ajunge la un numitor comun. L-am asigurat pe preot că problemele pe care le-am întâmpinat acum cinci ani nu mai sunt de actualitate. De asemenea, ne interesează în permanenţă condiţiile de muncă ale angajaţilor noştri şi încercăm întotdeauna să le îmbunătăţim. Aşteptăm, în continuare, muncitorii din Ditrău, pe care să îi angajăm”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a brutăriei.

De asemenea, în mesaj sunt rugaţi cei care nu doresc ca acest conflict să se rezolve în mod paşnic să nu răspândească ştiri false despre condiţiile de muncă din brutărie.

„Îi rugăm pe cei care nu doresc ca acest conflict să se rezolve în mod paşnic, să nu răspândească ştiri false despre condiţiile de muncă din brutărie. Dorim ca oamenii din Ditrău să fie mândri de brutăria noastră şi să se bucure de produsele noastre, motiv pentru care purtăm cuvântul „Ditrău” pe produsele noastre. Suntem bucuroşi că am reuşit sa rezolvăm în mod paşnic disputa cu comunitatea noastră”, se mai arată în postarea de pe reţeaua de socializare.

În aceeaşi zi, reprezentanţii brutăriei au postat pe Facebook şi două anunţuri de angajare pentru „manipulanţi mărfuri” şi „funcţionar cu atribuţii generale”.

Şi preotul vicar din comună, Bíró Károly a confirmat întâlnirea cu patronul brutăriei, tot pe reţeaua de socializare şi i-a îndemnat pe oameni să meargă să lucreze la brutărie.

„Neînţelegerile au fost clarificate şi depăşite. Am pus deoparte neînţelegerile şi problemele personale, împreună vrem linişte şi prosperitate în comună. Toată lumea a observat că în ultimii cinci ani condiţiile de muncă de la brutăria din Ditrău au fost îmbunătăţite şi toată lumea poate experimenta acest lucru. Vă îndemn să lucraţi!”, se arată în postarea preotului.

Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit, luna trecută, nemulţumirea unei părţi a locuitorilor, care au spus că le e teamă că în comună vor veni mulţi migranţi, care să le impună propria cultură şi să le pună în pericol siguranţa.

Doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni.

De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook, care poartă numele „Migráns mentes ditrot akarunk” (Vrem un Ditrău fără migranţi), în care au fost postate multe mesaje împotriva celor doi.

Situaţia în comună a devenit tensionată, iar pe 29 ianuarie, aproximativ 200 de localnici, în frunte cu preotul capelan romano-catolic, Bíró Károly, s-au adunat pentru a cere, în şedinţa Consiliului Local, discutarea acestei probleme.

Întrucât chestiunea nu era pe ordinea de zi, iar sala de şedinţe era neîncăpătoare, s-a luat decizia să se ia în discuţie aceste nemulţumiri la o adunare populară.

Ulterior, în cadrul forumului, oamenii au spus că, de fapt, sunt nemulţumiţi pe patronul brutăriei, pentru că nu oferă condiţii corespunzătoare de muncă, nu acordă salarii decente şi se poartă urât cu angajaţii.

Totodată, o petiţie semnată de aproximativ 2.000 de localnici din Ditrău şi adresată brutăriei care a angajat muncitori sri-lankezi a fost înaintată primarului comunei, Puskás Elemér, fiind solicitate, printre altele, să se facă publice actele privind calificarea muncitorilor străini sau adeverinţele lor medicale.

În petiţie i se mai cere patronului brutăriei „să nu angajeze forţă de muncă străină, în situaţia în care şomajul din comună depăşeşte două procente şi să contribuie astfel la prevenirea imigrării tinerilor”
.
Între timp, la brutăria din Ditrău a ajuns şi al treilea muncitor sri-lankez, care este calificat ca şi patiser, şi urmează să sosească şi trei muncitori nepalezi.

Reprezentanta agenţiei de recrutare din Bucureşti, prin intermediul căreia sunt aduşi muncitorii străini, Corina Constantin, a precizat pentru AGERPRES că cei trei nepalezi vor sosi la Ditrău în aproximativ trei săptămâni, ei urmând să lucreze ca manipulaţi de marfă.

Aceasta a confirmat că mai există depusă o cerere, din partea unei alte firme din Ditrău, care doreşte să aducă între cinci şi zece muncitori străini.

„Harghita e un target pentru noi. Ne dorim, atunci când oamenii vor înţelege că aceşti muncitori vin dedicaţi să lucreze, să aducem mai mulţi, pentru că e nevoie”, a spus Corina Constantin.

Cazul de la Ditrău a ajuns şi în atenţia IPJ Harghita, care a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, dar şi a Avocatului Poporului şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri