Caută
Close this search box.

Raluca Turcan: Suntem capabili să guvernăm România cel puţin patru ani de acum înainte

raluca Turcan

Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, a afirmat că, prin măsurile luate de guvernarea liberală, partidul arată că este capabil să guverneze România cel puţin încă patru ani.

„Am atins o maturitate politică pe care nu o mai are niciun alt partid din România, nu numai că am învins un adversar periculos, PSD, dar am arătat că avem forţa să venim în faţa românilor cu păreri solide pe care să le ducem la capăt. (…)

Am câştigat alegerile europarlamentare, prezidenţiale şi guvernăm România.

Suntem într-un moment de bilanţ în care vă propun ca fiecare dintre dumneavoastră să vă însuşiţi aceste decizii pe care PNL le-a luat prin Guvern şi care arată de fapt că suntem capabili să guvernăm România cel puţin patru ani de acum înainte”, a spus Turcan, la Consiliul Naţional al PNL care a avut loc la Parlament.

Ea a acuzat PSD că a „guvernat ţara prost şi nu şi-a asumat nicio responsabilitate”, lăsând o „visterie prăduită”.

Turcan a prezentat realizările PNL de la preluarea guvernării. Ea a arătat că PNL a închis bugetul pe anul 2019, acoperind plăţi restante de peste 10 miliarde de lei, a eliminat supraacciza la carburanţi, taxarea contractelor de muncă part-time.

„Am găsit, de asemenea, resurse financiare pentru majorarea salariului minim pe economie, pentru indexarea alocaţiilor de stat pentru copii, pentru respectarea calendarului de majorare a salariilor din sectorul public şi pentru cuprinderea în buget a resurselor pentru majorarea pensiilor.

Vom face tot ce ne stă în putere să găsim resursele financiare şi pentru majorarea alocaţiilor de stat pentru copii”, a afirmat vicepremierul, potrivit Agerpres, adăugând că 50 de miliarde de lei sunt alocaţi anul acesta pentru investiţii publice şi sunt redeschise şantiere.

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur, a subliniat că cel mai important pas pe care trebuie să-l facă PNL este cel al alegerilor anticipate şi că acest lucru trebuie comunicat mai apăsat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri