Gloria de altădată a tenisului masculin, primul lider ATP din istorie și unul dintre cei mai carismatici jucători ai sportului alb, a declarat: „Simona, să nu mai apară România în dreptul numelui tău! Pune mâna și șterge! Să apară Federația Română de Tenis”, s-a revoltat cel supranumit „Nasty”.

Replica Simonei Halep a venit imediat. Campioana en-titre de la Wimbledon a oferit declarații la plecarea din țară spre Dubai, acolo unde participă la un puternic turneu de tenis. „Eu joc cu România pe spate tot timpul. România e lângă mine!”, a răspuns categoric Halep.

Referitor la absența din echipa de Fed Cup, Simona a explicat că va reveni de îndată ce forma fizică îi va permite: „Când o să consider că sunt aptă 100%, voi veni lângă echipă. Joc permanent pentru România la toate turneele”.

Ilie Nastase este nemulțumit de faptul că MTS a sistat orice finanțare către FR Tenis din 2017 încoace!