Caută
Close this search box.

Simona Halep întoarce un meci foarte greu și câștigă la mare luptă în Dubai!

A fost prima apariție a Simonei Halep după eliminarea în semifinale la Australian Open în fața Garbinei Muguruza. Acest lucru ar fi putut constitui un handicap, pentru că adversara sa a continuat să meargă la turnee și după ce a părăsit Australian Open în faza sferturilor de finală.

Și chiar a fost o problemă în primul set, când Simona nu s-a acomodat deloc cu jocul atent și agasant al adversarei sale. 1-6 și ne treceau fiori reci, dar a venit setul doi și am regăsit-o, treptat, pe Simona, 6-2 pentru constănțeancă, apoi 3-0 în setul decisiv.

Dar emoțiile erau departe de se fi terminat. Jabeur s-a apropiat la 3-4, apoi la 4-5 și a egalat situația în decisiv, 5-5 și 6-6!

Emoții uriașe pentru noi! Dar Simona rămâne Simona, chiar dacă a câștigat mai greu de data aceasta.

Scor final

Simona Halep – Ons Jabeur 1-6, 6-2, 7-6 (7)

Simona Halep e principala favorită a turneului

În plus, tunisianca Ons Jabeur, numărul 45 mondial, a susținut deja un meci la Dubai, în primul tur, reușind să elimine pe locul 18 WTA, americanca Alison Riske în trei seturi. Din acest punct de vedere este clar că sportiva africană a venit la meci fiind mult mai bine pusă la punct cu ritmul de competiție.

Simona Halep a fost însă desemnată drept principala favorită în turneul de la Dubai, la care iberica Garbine Muguruza a primit un wild-card ca urmare a excelentei ei evoluții la Australian Open, unde a jucat și a pierdut finala în fața americancei Sofia Kenin.

Halep a câștigat Dubai în 2015

Halep are deja un succes la Dubai, realizat în 2015, învingând-o în finală pe Karolina Pliskova. iar anul trecut a fost eliminată în trei seturi în sferturi de finală de elvețianca Belinda Bencic, cea care avea să și câștige turneul.

Simona Halep și Ons Jabeur s-au întâlnit o singură dată până acum, în 2018, la Beijing. La scorul de 6-1 pentru Jabeur după primul set Halep a abandonat ca urmare a unei probleme medicale, apărută pe parcursul primului set.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri