Caută
Close this search box.

Stenograme incendiare din Dosarul lui Sile Cămătaru. Preţul pentru o prostituată pornea de la 100 de euro

prostituţie

Fetele racolate de rețeaua de proxenetism a lui Sile Cămătaru erau în special cele aflate în dificultate. Întâlnirile dintre acestea și clienții străini erau intermediate de femei, în cazinouri și hoteluri din Bucureşti.

Sile Cămătaru (Vasile Balint) era parte dintr-o filieră internaţională de clienţi străini, potrivit datelor din dosar.

Din interceptările procurorilor reiese cum erau aranjate întâlnirile dintre prostituate şi clienţii cazaţi în Capitală. Sumele practicate, care reies din interceptările din dosar, plecau de la 100 de euro, potrivit Mediafax.

„Maniera în care acţionau inculpaţii conturează un adevărat <modus operandi>, o specializare infracţională, inculpaţii acţionau permanent şi sistematic pentru lărgirea cercului persoanelor implicate în aceste activităţi ilicite, încurajând şi promovând în acest fel obţinerea în mod ilicit a resurselor materiale”, se arată în dosar.

O convorbire între proxenet şi prostituată, din august 2014, inclusă în dosar

„Lucica: Unde mă duc? În recepţia hotelului?
Haim: La Cristi Pascu, vis-a-vis de cazino.
Lucica: Vis-a-vis de cazino?
HAIM: Da. Prietenul lui vine, aşteaptă în cameră. Prietenul lui vine.
Grama Diana Olga: Da, dar, ascultă-mă. Din nou e o problemă. Ştii tipul acesta a vrut să (…) fără prezervativ şi ne-am (…) şi acum spune că vrea să ne (…) fără prezervativ şi nu a plătit.
HAIM: Spune-i că nu este posibil. Gata!”

Altă discuţie este următoarea:
„RIHANA – Stai că eu nu am terminat cu asta, adică, să zici că i-am zis că plec, sau așa, că ăsta vrea să stau cu el toată noaptea.
Stănilă Costina Lucica – Mi-a zis Haim să fiu acolo la trei jumătate și mi-a zis „bring rush”.
Stănilă Costina Lucica – îhi…
RIHANA – Eu nu mai am bomboane, d-alea (n.r. prezervative).
S.C.L.: N-are nimic, găsim acolo”.

În dosarul procurorilor mai este redată altă discuţie, de unde reiese că un inculpat a apelat la o proxenetă implicată în dosar, care cunoaşte mai multe femei dispuse să întreţină relaţii sexuale cu clienţi.

„S. Carmen Corina: Că… are ăsta patronul (…) are nişte invitaţi. Şi mi-a zis că vrea două gagici la 10 şi una la 12. Şi… ăăă… nici nu ştiu cu cine să vii, cu… Lucica sau cu Nicoleta sau cu cine?
D. Aurelia, zisă „Riana”: Nu ştiu”,

M. Mihaela este apelată de un bărbat ce utilizează numărul şi poartă următoarea discuţie in limba engleză.

Bărbat – Poți să trimiți pe cineva la mine în cameră?
M. Mihaela – Da, spune-mi ! Ce vrei să-ţi trimit?
Bărbat – Picioare frumoase, picioare mari ( n.r. lungi)
M. Mihaela – Da, ok, …câte?
Bărbat – O fată!
M. Mihaela – Doar una?”.

Modul în care aceştia au săvârşit faptele arată că aveau o „veritabilă reţea de recrutare continuă”, se precizează în dosarul lui Sile Cămătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri