Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat că noul virus COVID-19 este „de 10 ori mai slab decât virusul gripal”. Medicul a mai subliniat că igiena este foarte importantă, în astfel de cazuri.

Adrian Streinu-Cercel: „(…) Ținând cont că vorbim de un context epidemiologic nou este normal să urmărim contacții și să verificăm dacă nu cumva mai sunt și alte persoane care sunt infectate, purtătoare, și care ar putea să transmită virusul mai departe. Este o procedură simplă. Nu este nimic nou sub soare.

Acest virus este de 10 ori mai slab decât virusul gripal. Însă, ținând cont că avem un germene nou care nu a mai fost în circulație până acum, toată lumea este alertată și e normal să fie așa. Lumea medicală, vorbesc. Văd că se alertează și ceilalți care nu ar trebui. Alerta de la nivelul lumii medicale este una, pentru că noi trebuie să știm și să verificăm de fiecare dată cu ce venim în contact (…).

Noi avem pe teritoriul României cel puțin patru coronavirusuri, altele decât noul coronavirus, care dau infecții de tip respirator sau digestiv, fără nici un fel de problemă, în timpul anului. Deci nu se pune problema că nu știm de coronavirus și că nu ar fi în România. Sunt virusuri de tip coronavirus, dar altele decât noul coronavirus.

(…) Trebuie să ne spălăm din abundență cu apă și săpun pe mâini, trebuie să ne spălăm pe față, trebuie să evităm să ducem mâna la față, la nas sau la ochi. Trebuie să ne spălăm imediat pe mâini dacă am tușit în palmă sau am strănutat. Imediat, următorul gest este să ne spălăm pe mâini.”

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: De câte ori trebuie să ne spălăm pe mâini?

Adrian Streinu-Cercel: De câte ori am tușit în mână, de atâta ori ne spălăm pe mâini.

Carla Tănasie: Și dacă intrăm în contact cu oamenii și dăm mâna?

Adrian Streinu-Cercel: Dăm mâna, ne vedem de treaba noastră, după care trebuie să ne spălăm pe mâini. Mergem la restaurant. Primul lucru pe care îl facem, mergem la grupul sanitar și ne spălăm pe mâini. Ne uităm și la grupul sanitar cum arată. Dacă nu arată bine, plecați de acolo cât mai repede.

Dacă arată bine, mergeți frumos la masă, faceți ce aveți de făcut acolo. Camerele trebuie aerisite foarte bine. Acolo unde nu intră aerul curat, intră doctorul. Atât de simplu este. Apa și săpunul fac mai mult decât 100 de doctori. Faptul că decontaminăm suprafața pielii de la nivelul mâinilor reduce în mod substanțial încărcătura bacteriană și microbacteriană.”

5 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. La cererea organelor de partid și de stat , Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat că noul virus COVID-19 este „de 10 ori mai slab decât virusul gripal”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 2 =