Caută
Close this search box.

Sydney. Întâi a fost proba focului, acum cea a apei. Cele mai mari ploi din ultimii 30 de ani

sydney

Oraşul australian Sydney a fost afectat de cele mai intense ploi înregistrate în ultimele trei decenii, în urma unei furtuni care a provocat inundaţii pe coasta de est a ţării, dar care a stins totodată şi numeroase incendii active de mai multe luni.

Biroul de Meteorologie a informat luni că în ultimele patru zile în Sydney au căzut 391,6 milimetri de ploaie, cea mai mare cantitate consemnată după februarie 1990, când s-au înregistrat 414,2 milimetri şi a avertizat cu privire la alte precipitaţii în următoarele zile.

Serviciul meteo a emis mai mult alerte de inundaţii în localităţile din preajma cursurilor de apă şi de-a lungul litoralului statului New South Wales, a cărui capitală este Sydney. De asemenea, s-ar putea înregistra pagube în zonele de ţărm, provocate de valurile mari, a indicat serviciul meteo.

Aproape 90.000 de clienţi din mai multe zone din nordul Sydney şi de la periferia metropolei sunt afectaţi de o pană de curent, a informat pe Twitter compania de electricitate Ausgrid, într-un mesaj însoţit de imagini cu copaci şi stâlpi căzuţi peste maşini sau case.

Ploile au ajutat însă pompierii în lupta împotriva incendiilor care au devastat sud-estul ţării începând din septembrie, peste 30 de focare fiind stinse doar în ziua de vineri, în New South Wales.

Unul dintre acestea este incendiul Currowan, la 200 kilometri sud de Sydney şi la 90 km est de Canberra, care a fost activ timp de 74 de zile, a mistuit aproape jumătate de milion de hectare de vegetaţie şi 312 de case şi a provocat pagube la alte 173 de locuinţe.

Din septembrie anul trecut, incendiile s-au soldat cu moartea a 33 de persoane şi au distrus o suprafaţă de teren de aproape 180.000 de kilometri, mai mare decât cea a unor ţări ca Uruguay sau Cambodgia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri