Caută
Close this search box.

Trei cutremure semnificative în Italia. Casele au început să se zguduie în urma seismelor

cutremur

Trei cutremure au zguduit Calabria, zonă aflată în sudul Peninsulei Italice, în după amiaza zilei de luni, anunță autoritățile din Italia.

Cutremurele au avut loc în jurul orei locale 17:00 (18:00 ora României) și au fost resimțite în Calabria, Italia.

Cel mai puternic, cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, a avut epicentrul la 10 kilometri adâncime, urmat de un alt seism cu magnitudinea de 3,4.

Cel de-al treilea, cel mai slab, a înregistrat 2,8 pe scara Richter. Potrivit presei străine nu au fost raportate pagube materiale însemnate și nici victime până în acest moment.

Forțele de intervenție acționează în mai multe puncte din regiune pentru a verifica starea locuitorilor din casele mai vechi, în timp ce în supermarketuri au fost înregistrate câteva pagube, în special din cauza răsturnării rafturilor.

Calabria, zguduită puternic. „Pot confirma că a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,4 în Calabria, dar care nu a dus la înregistrarea unor pagube însemnate și nici victime”, a declarat Angelo Borrelli, șeful protecției civile.

Cu toate acestea, cutremurul a fost simțit puternic de către populație, care a ieșit imediat pe străzi. Sute de apeluri au fost efectuate către serviciile de urgență din Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri