Caută
Close this search box.

Un fost consilier prezidenţial afirmă că omul lui Putin a RESCRIS Constituţia României

valer dorneanu

Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, arată implicaţiile grave ale deciziei CCR, prin care s-a dat dreptate PSD-ului în privinţa nominalizării lui Orban de către Iohannis.

„Iată că s-a ajuns şi aici. După ce Dorneanu, omul Moscovei, a luat acum doi ani prerogativa preşedintelui de a cenzura decizia Ministrului Justiţiei în privinţa revocării şefilor de parchete, azi îl transformă pe preşedinte în notar.

1. Adică vin partidele cu un om, despre care SPUN ele că are majoritate, şi preşedintele îl propune premier. Majorităţile nu se mai etalează în parlament, se scot pe gură la consultări.

2. O majoritate vine la preşedinte cu un mafiot, Al Capone, de pildă, şi el e obligat să-l propună premier. Dacă ştia Dragnea cât de slugarnic e omul Moscovei, era premier azi, nu la zdup.

3. Tocmai a fost rescrisa Constituţia, fără referendum, fără nimic, de omul lui Putin în România.

4. Acestor mafioţi cu studii juridice la seral le plătim pensie specială.

5. E nevoie de revizuirea Constituţiei, cu primul punct pe agenda: reforma CCR. Garanţii că mafia nu mai poate numi oameni de paie membri ai CCR, unii manevraţi de puteri străine”, a scris Lăzăroiu pe Facebook.

Curtea Constituţională a României a stabilit că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au anunţat oficiali ai CCR.

Potrivit surselor citate, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de premier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri