Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, care urmează să fie audiat în Parlament pentru a ocupa din nou fotoliul de ministru al Sănătăţii în Guvernul Orban II, spune că îşi doreşte avizul pozitiv la fel ca şi ceilalţi colegi ai săi, care ”îşi doresc să continue acest mandat”.

Întrebat la Realitatea Plus dacă îşi doreşte un aviz pozitiv din partea Parlamentului, la audierile din săptămâna care urmează, Victor Costache a declarat că îşi doreşte să facă parte în continuare din echipa Orban.

”Aşa este procedura, audierile vor fi miercuri dimineaţă. Guvernul Orban este o echipă extraordinară şi îmi doresc să fiu în continuare parte a acestei echipe. Toţi colegii din Guvernul Orban II îşi doresc să continue acest mandat şi să îşi continue politica”, a declarat Victor Costache.

Întrebat dacă parlamentarii vor audia corect, Costache s-a arătat încrezător. ”Parlamentarii ne vor audia corect, cum ne-au audiat şi data trecută. Evident, trebuie să continuăm în acest guvern”, a spus ministrul Sănătăţii.

Premierul demis şi desemnat, Ludovic Orban a declarat în repetate rânduri că nu îşi doreşte ca Guvernul Orban II să primească votul de încredere pentru a putea declanşa procedura de alegeri anticipate.

46 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =