Caută
Close this search box.

Ameninţare cu bombă la un mall din Bucureşti: SRI, la fața locului

O ameninţare cu bombă a fost formulată joi seara la numărul unic de urgenţă 112. O persoană neidentificată a anunţat că la un centru comercial din sectorul 2 există o bombă.

„A fost înregistrat un apel la 112 cu privire la o alertă cu dispozitiv exploziv improvizat la Veranda Mall în București. Echipa pirotehnica a Serviciului Român de Informații și Poliția derulează în acest moment investigațiile specifice pe linia de competență. Revenim cu detalii”, transmite biroul de presă al SRI.

„Astăzi, în jurul orei 19:40, un bărbat a anunțat prin apel 112, că într-un mall din sectorul 2 se află un dispozitiv explozibil. La fața locului au sosit polițiști ai Secției 8 și Brigăzii Rutiere, care au procedat la evacuarea persoanelor prezente în locație, precum și la restricționarea traficului. La acest moment specialiști ai Serviciului Pirotehnic din cadrul I.G.P.R., efectuează verificări în complexul comercial”, transmite şi Poliţia Capitalei.

O ameninţare similară a existat pe 20 februarie la mall-ul din zona Obor. În cele din urmă, ameninţarea din urmă cu două săptămâni s-a dovedit a fi falsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri