Sunt pozitivă, i-a scris unui prieten o doctoriță de la Suceava.

Nu mai e mult și asemenea mesaje n-o să mai emoționeze, se vor dilua în zecile de mii de mesaje care vor spune: sunt pozitiv. La ora aia n-o să mai fie indivizi pozitivi – România va fi pozitivă.

Ce ne deosebește de alte țări, care, încasând pandemia, se apără? De ce nu testăm? De ce bâjbâim? De ce s-a prăbușit un spital de referință? De ce nu avem echipamente? De ce ne conduc niște amatori? De ce legea e pentru unii ciumă, pentru alții mumă? De ce nu se fac publice, pe loc, numele centrelor care ne infectează? De ce nu avem ventilatoare, de ce nu avem personal, de ce nu avem medicamente, de ce umblăm ca niște curci bete?

Îl mai țineți minte pe președintele care a îndemnat personalul medical să plece din țară dacă nu-i convine situația? Acum plângem că n-avem personal, iar președintele cu pricina vorbește doar despre tancuri pe străzi. Mai țineți minte când DSP-urile au fost zdrobite? DSP-urile erau primele care trebuiau să dea piept cu epidemia, să afle cât, unde, cum, dar politicii le-au distrus, iar cine nu le-a distrus nici nu le-a pus la loc, și mă refer la toți, la ABSOLUT TOȚI. Management, nu? Politici de sănătate, nu-i așa?

De cât timp vorbim despre proceduri? De cât timp vorbim de subfinanțare, de cât timp vorbim despre condiții de lucru? Dar despre numiri politice, de cât timp vorbim? Un singur răspuns ne-ați dat toți, ABSOLUT TOȚI: băi, noi construim țara, fugiți cu cercul de-aici!
Îmi amintesc de un tov premier, nu contează cine, căci la fel au făcut toți, ABSOLUT TOȚI. Tovul ăla era rațional până-i dădeai numere și statistici, când ieșea, pretextând că-l sunase nu-știu-cine, după care se întorcea și vorbea ca retardul. Cu toate astea, schimba priviri furișate cu colegii de cabinet, iar tu, urmărindu-l, nu te puteai abține să nu te gândești: bă, ăștia au un butoi cu miere, l-au pus bine, dar nu vor să-l dea la Sănătate. Pacienții? Dă-i naibii! Personalul? Pa! Așa ne-au zis toți, ABSOLUT TOȚI.

E o sintagmă, „decese evitabile” – cred că acum constă dintr-un singur cuvânt. Voi, politicii, aveți curaj să-l rostiți? Voi, care nu știți să vorbiți, care parcă n-ați fi avut meserii, care vă certați și-acum pe chestii partinice, care nu sunteți în stare nici să treceți strada pe verde, care vă dați în gât, care vă lăudați ce-ați fi făcut voi dacă – voi, care ați exportat medici și-ați importat pozitivi și care nu știți să negociați chestia asta la UE, voi, care vă puneți măști pe figură când nu e nevoie, voi, care credeți că faceți frății nebănuite dar știute de toți, voi, care plutiți în stratosferă, care vă lamentați, care îi plângeți României pe umăr… Nu știți să conduceți, bă, habar n-aveți!

Cu toate astea, vă întreb pe toți, pe ABSOLUT TOȚI: știți la ce cuvânt mă gândesc? Aveți curaj să-l rostiți?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =