Caută
Close this search box.

Bilanțul deceselor în România a ajuns la 40. Unul dintre pacienți este o tânără de 27 de ani

Alți doi pacienți au murit din cauza coronavirusului, astfel că bilanțul deceselor în România a ajuns duminică la 40. Este vorba despre o tânără de 27 de ani din Botoșani și despre un bărbat de 71 de ani.

Conform Grupului de comunicare strategică, ultimii doi pacienți decedați sunt un bărbat de 71 de ani și o tânără de 27 de ani.

Bărbatul de 71 de ani era din județul Suceava (contact cu o persoană care a revenit din Austria). În 25 martie s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca. Rezultatul testării a fost pozitiv. El a murit în 29 martie la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca, Secția ATI. Patologie preexistentă: tumora neuroendocrină, HTA, anevrism de aortă.

Tânăra de 27 ani avea domiciliul în județul Botoșani. În 22 martie s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19, care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iași. Rezultatul testării din 23 martie a fost pozitiv. Tânăra a murit în 29 martie. Patologie preexistentă: diabet zaharat tip I decompensat.

Bilanțul deceselor în România din cauza COVID-19 a ajuns astfel la 40.

Alte 308 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 1.760, potrivit informațiilor transmise de Grupul de Comunicare Strategică, duminică, la ora 13.00. Este cel mai mare număr de cazuri înregistrat într-o zi de la apariția COVID-19 în țara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri