Caută
Close this search box.

Birchall îl corectează pe Corlăţean: Decretul privind instituirea stării de urgenţă NU poate fi modificat în Parlament

ana birchall

Deputatul Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, susţine că decretul privind instituirea stării de urgenţă, emis de preşedintele Klaus Iohannis, nu poate fi modificat de Parlament, ci doar aprobat sau respins.

Birchall a reacţionat, într-o postare pe contul său de Facebook, la unele declaraţii ale preşedintelui interimar al Senatului, social-democratul Titus Corlăţean.

„În aceste momente sigur că nu e loc de discuţii şi dispute politice, dar cred că atunci când numărul 2 în stat, chiar şi interimar, face declaraţii (…) ar trebui mai întâi să citească Constituţia şi aşa poate înţelege că decretul nu se poate modifica!

Sigur, dacă aceste declaraţii sunt doar la nivel de PR politic, de imagine, e altă discuţie, dar, şi aşa, tot inacceptabil este! (…) În textul Constituţiei se face referire la încuviinţarea ‘măsurii stării de urgenţă’ , nu a ‘măsurilor’.

A interpreta altfel ar însemna înlocuirea funcţiei prezidenţiale, doar preşedintele având dreptul să decreteze, iar Parlamentul doar să fie de acord sau nu!”, spune Birchall, citată de Agerpres.

Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, s-a referit luni, într-o declaraţie de presă, la procesul de adoptare a decretului în Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri