Caută
Close this search box.

Bogdan Aurescu cere guvernului italian respectarea drepturilor românilor a căror activitate este afectată

bogdan aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a trimis o scrisoare omologului său italian Luigi Di Maio, exprimând solidaritatea cu poporul italian, în contextul măsurilor de combatere a coronavirusului. „(…) inclusiv în astfel de împrejurări, este importantă respectarea drepturilor şi beneficiilor prevăzute de legislaţia UE şi cea italiană pentru toate categoriile de cetăţeni, inclusiv pentru acei lucrători români din Italia a căror activitate este afectată de contextul actual din Italia”, a transmis Aurescu.

Potrivit MAE, citat de News.ro, pe fondul evoluţiilor legate de epidemia de COVID-19 în Republica Italiană, ministrul Bogdan Aurescu a transmis omologului său italian, Luigi Di Maio, printr-o scrisoare, un mesaj de solidaritate.

„În egală măsură, având în vedere preocuparea constantă a Guvernului României pentru comunitatea română din Italia, ministrul afacerilor externe a folosit acest prilej pentru a-i transmite omologului italian că, inclusiv în astfel de împrejurări, este importantă respectarea drepturilor şi beneficiilor prevăzute de legislaţia UE şi cea italiană pentru toate categoriile de cetăţeni, inclusiv pentru acei lucrători români din Italia a căror activitate este afectată de contextul actual din Italia”, arată MAE.

În mesajul său, Bogdan Aurescu a reamintit şi contribuţia comunităţii române la dezvoltarea economică a Italiei şi a adresat solicitarea ca autorităţile italiene să acorde asistenţa necesară lucrătorilor români, cu respectarea deplină a legislaţiei europene în materie de mobilitate şi ocupare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri