Caută
Close this search box.

Ce urmează pentru Simona Halep după retragerea de la Indian Wells

După semifinala de la Australian Open, Simona Halep a făcut un nou pas înainte în turneele WTA și a ajuns până în finală la Dubai, turneu de categorie Premier. În Emiratele Arabe Unite, românca a cucerit trofeul după o finală lungă cu Elena Rybakina. Au urmat apoi două retrageri consecutive pentru româncă, la Doha și Indian Wells.

După primul Mare Șlem din 2020, Simona Halep avea în program două ”duble”. A doua jucătoare a lumii era angrenată la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, apoi trebuia să se prezinte la Doha.

Din păcate, nu a bifat decât Dubaiul, acolo unde a luat și titlul. Ulterior, la Doha a spus ”pas” din pricina unei accidentări.

Pentru Halep urmau cele două turnee Premier Mandatory de la Indian Wells și Miami. Deocamdată, românca s-a retras de la primul, tot pe fondul accidentării din Emirate, iar acum, dacă se va recupera, ar trebui să revină la Miami.

În 2019, Simona Halep a părăsit turneul de la Indian Wells în faza optimilor de finală, fiind eliminată la capătul unui meci de trei seturi. Cehoaica Marketa Vondrousova, numarul 61 WTA pe atunci, a reușit să se impună în fata Simonei în trei seturi, scor 6-2, 3-6, 6-2.

Dacă se va recupera la timp, Halep ar trebuie să revină pe teren la al doilea turneu Premier Mandatory din martie, cel de la Miami, acolo unde în 2019 a avut un parcurs bun.

Simona Halep a ajuns până în careul de ași în sezonul precedent. Românca a trecut atunci de Taylor Townsend, Polona Hercog, Venus Williams și Qiang Wang.

Actualul loc 2 mondial s-a oprit în semifinale. Karolina Pliskova trecea atunci de Halep în două seturi, 7-5, 6-1, după o oră și 17 minute de joc. În 2019, turneul de la Miami a fost câștigat de australianca Ashleigh Barty, cea care a trecut în finală, scor 7-6, 6-3, de ”nașa” Simonei din faza anterioară, Karolina Pliskova.

24 martie – 4 aprilie este perioada turneului de la Miami

După Miami, Simona Halep va juca, dacă va fi aptă din punct de vedere medical, pentru prima oară în carieră la Charleston, turneu la care și-a anunțat prezența încă din septembrie 2019.

Turneul de la Charleston va avea loc între 4-12 aprilie 2020, iar alte două jucătoare au confirmat participarea, Madison Keys şi Garbine Muguruza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri