Caută
Close this search box.

Coronavirus: Aeroportul din Budapesta permite intrarea doar pentru cetăţenii ungari

coronavirus

Aeroportul internaţional din Budapesta permite începând de marţi doar cetăţenilor ungari să intre în ţară, în urma restricţiilor anunţate în ajun de către premierul Viktor Orban pentru a limita răspândirea epidemiei COVID-19, transmite Reuters.

Autorităţile ungare au raportat marţi dimineaţă o creştere la 50 a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, faţă de 39 în urmă cu 24 de ore.

Aeroportul Budapesta nu se închide; el va continua să primească şi să lanseze zboruri. Totuşi, doar cetăţenii ungari pot intra în Ungaria începând de marţi. Toţi, unguri şi străini deopotrivă, sunt liberi să decoleze de pe aeroport în zilele următoare”, a menţionat într-o declaraţie compania ce administrează aeroportul din capitala ungară.

Cetăţenii străini a căror intrare în Ungaria este respinsă trebuie să aştepte până la plecare într-o zonă de tranzit special creată. Măsura impusă anterior, de control medical obligatoriu pentru cetăţenii ungari ce revin din China, Coreea de Sud, Iran, Israel şi Italia, rămâne în vigoare.

Viktor Orban a anunţat luni în parlamentul de la Budapesta că Ungaria îşi va închide frontierele pentru pasagerii din alte ţări, va suspenda toate evenimentele culturale şi sportive şi va limita programul de funcţionare al restaurantelor.

Restaurantele ar urma să-şi încheie programul la ora locală 15:00.

Centrul de comunicare al guvernului de la Budapesta a confirmat duminică primul deces provocat de coronavirus în Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri