Caută
Close this search box.

Coronavirus: Statele Unite autorizează folosirea clorochinei în spitale

hidroxiclorochina

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat duminică folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxiclorochinei ca tratamente împotriva noului coronavirus, informează AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Sănătate a declarat că FDA a dat undă verde ca aceste tratamente să fie „distribuite şi prescrise de medici pacienţilor adolescenţi şi adulţi spitalizaţi cu COVID-19, într-o manieră adecvată, în condițiile care un studiu clinic nu este disponibil sau nu se poate face”.

Preşedintele american Donald Trump a lăudat pe 24 martie meritele acestui medicament. „Există şanse mari ca acesta să poată avea un impact enorm. Ar fi un cadou din cer dacă ar funcţiona”, a declarat Trump, potrivit Agerpres.

Un controversat medic francez, profesorul Didier Raoult, apără acest tratament şi a elaborat studii care nu au convins pe deplin comunitatea ştiinţifică.

Autorităţile sanitare americane au avertizat publicul larg că nu ar trebui să se automedicamenteze. Un locuitor din Arizona (sud-vest) care a ingerat fosfat de clorochină, folosit pentru a dezinfecta acvarii, a murit.

Două organisme medicale americane, Institutul Naţional al Sănătăţii (NIH) şi Autoritatea pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul biomedical (Barda), lucrează în prezent la studii clinice.

Un studiu care urmează protocolul profesorului Raoult, cu hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic), urmează să înceapă curând la New York.

În prezent, Statele Unite numără peste 140.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 2.489 de decese provocate de COVID-19, boala cauzată de acesta, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri