Caută
Close this search box.

Curtea de Apel Bucureşti judecă azi contestaţia Sorinei Pintea la arestare

sorina pintea

Curtea de Apel Bucureşti, fieful Liei Savonea, judecă astăzi contestaţia Sorinei Pintea, princ are aceasta ar dori să facă arest la domiciliu, sub control judiciar.

Pe 29 februarie, propunerea procurorilor DNA, de arestare a Sorinei Pintea, acuzată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost acceptată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia I Penală, Georgiana Iorguță.

Ea și-a motivat decizia, printre altele, amintind că apărarea inculpatei a vizat în esenţă starea sa de sănătate, nevoia de a fi alături de fiica sa, precum şi necesitatea de a-şi dovedi nevinovăţia.

În motivarea sa, judecătorul a reţinut faptul, pe de o parte, că starea de sănătate a Sorinei Pintea era anterioară săvârşirii faptei de care este acuzată (stare de sănătate nu a împiedicat-o în vreun fel să primească sumele de bani menționate), iar pe de altă parte, judecătorul a precizat că tratamentul şi alte proceduri medicale pe care inculpata le urma în vedere vindecării, pot fi continuate şi în starea de reţinere.

Anterior, apărătorul ales al inculpatei Pintea Sorina, avocata Alina Cojocaru, a solicitat respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpată, solicitând să aibă în vedere controlul judiciar, ca alternativă la soluţia propusă de către Ministerul Public.

Avocata Alina Cojocaru a spus despre Sorina Pintea că *este un om care a muncit cât a fost ministru, 20 de ore pe zi până când s-a îmbolnăvit. A fost un om care a dispărut din viaţa publică datorită şi din cauza acestei boli şi este un om simplu, normal, un om de rând care încearcă să demonstreze că adevărul nu stă chiar în formula pe care Ministerul Public încearcă să o sugereze*.

La rîndul lor, procurorii au precizat că au efectuat demersuri concrete pentru ca starea de sănătate a suspectei să nu aibă de suferit. Astfel, în procesul verbal de constatare flagrantă a infracțiunii și de efectuare a percheziției domiciliare din data de 29.02.2020 s-a notat declarația Sorinei Pintea referitoare la faptul că suferă de dermatomiozită și că urmează un tratament medicamentos.

Procurorii au recomandat Sorinei Pintea să nu întrerupă acest tratament, cu atât mai mult cu cît se aflau în incinta unui spital public, să solicite să i se aducă medicația, inclusiv de către soț sau alte persoane și să i se administreze acest tratament.

De asemenea, în procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere la sediul DNA a inculpatei s-a menționat, printre altele că suspecta Pintea Sorina a avut asupra sa apă, alimente și medicamente, care i-au fost predate înainte de începerea deplasării de către soțul său Goga Ovidiu, că a avut acces permanent la telefonul mobil pentru a lua legătura cu familia și avocații și că starea sa nu a necesitat apelarea la servicii medicale de urgență. Ambele procese verbale au fost semnate fără obiecțiuni de către inculpată.

Sorina Pintea, având ultimul cuvânt, a declarat judecătorului că are nevoie să fie sănătoasă și că, în stare de arest, îi este foarte greu să aibă grijă de ea.

Acesta a fost contextul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia I Penală a luat, faţă de inculpata Sorina Pintea, măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, de la 29/02/2020 până la data de 29/03/2020, inclusiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri