Caută
Close this search box.

Gabriela Firea susţine acum singură că a minţit atunci când a anunţat tăierea indemnizaţiilor celor cu dizabilităţi

gabriela firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a catalogat drept minciuni informaţiile cu sistarea plăţii indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi. Însă această informaţia a fost comunicată chiar de Primăria Capitalei, joi, printr-un comunicat de presă.

„Deşi sunt vremuri de criză, toate stimulentele pentru sănătate şi sociale vor fi plătite! (…) În ceea ce priveşte informaţiile mincinoase din spaţiul public ale unor politicieni care anunţau sistarea acesui ajutor financiar, observ cu amărăciune că, în această perioadă atât de dificilă, în care toţi ar trebui să contribuim la rezolvarea crizei şi în care culoarea politică nu ar trebui să conteze, politicieni PNL sau USR nu ratează nici o ocazie să încerce să denigreze Primarul General sau Primăria Capitalei. De data aceasta ei pretind că sar în apărarea persoanelor adulte cu dizabilităţi, deşi, atunci când am propus Consiliului General înfiinţarea unui sprijin financiar pentru aceştia, cei de la PNL sau USR s-au abţinut sau chiar au votat împotrivă! Consider că în această perioadă ar trebui să lăsăm orgoliile politice deoparte şi să nu mai inducem panica în rândul populaţiei!”, a anunţat Firea.

Însă chiar Primăria Capitalei a anunţat că amâna plata stimulentului pentru persoanele adulte cu handicap ”pentru lunile următoare, în funcţie de evoluţia răspândirii coronavirusului”. În luna martie, beneficiarii acestui ajutor vor primi doar restanţa din luna decembrie, 260 lei, se anunţa într-un comunicat de presă.

”Primăria Capitalei se află în linia întâi a luptei pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, prin numeroase direcţii de acţiune. Astfel, o mare parte din resursele financiare pentru luna] martie au fost redirecţionate către aprovizionarea spitalelor şi asigurarea protecţiei personalului medical, pentru asigurarea unei mese calde pentru persoanele cele mai expuse riscului de marginalizare socială, precum bătrânii de peste 65 de ani şi oamenii străzii şi asigurarea serviciilor edilitare”, transmitea Primăria Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri