Caută
Close this search box.

Haz de necaz. Cum şi-a pus masca prim-ministrul Bulgariei VDIEO

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, nu a ştiut cum să îşi pună corect masca sanitară de protecţie la coronavirus, fiind astfel intens ironizat pe reţelele de socializare. Iată momentul în care premierul bulgar încearcă să îşi pună masca de protecţie:

Reac’iile bulgarilor au fost amare: „Alt politician mai bun nu avem”.

În weekend, numărul de cazuri de contaminare cu coronavirus în Bulgaria aproape s-a dublat, ajungând la 41. Doi pacienţi cu COVID-19 au decedat. A fost decretată starea de urgenţă până în 13 aprilie; şcolile au fost închise, iar adunările publice au fost interzise.

Spitalele din Bulgaria se confruntă cu problema cronică a numărului insuficient de asistente, după ce multe cadre medicale au plecat în ţări occidentale, atrase de salariile mai mari. Autorităţile bulgăre au început să angajeze voluntari pentru tratamentul pacienţilor.

Premierul Boiko Borisov şi preşedintele Rumen Radev, afişând o solidaritate apreciată de Reuters că neobişnuită, au făcut apel la concetăţenii lor să nu intre în panică, ci să conştientizeze gravitatea situaţiei, să respecte distanţarea socială şi să dea dovadă de unitate.

Borisov a anunţat că ‘toti cei aflaţi în linia intai’ a luptei cu coronavirusul vor fi plătiţi suplimentar cu 1000 de leva lunar. El a adăugat că industria bulgară produce măşti de protecţie şi echipament pentru personalul medical.

Guvernul de la Sofia va aloca 20 de milioane de leva pentru majorarea salarială şi alte 20 de milioane pentru a ajuta autorităţile locale să livreze alimente celor aflaţi în carantină şi persoanelor cu dizabilităţi.

De asemenea, se vor asigura lichidităţi pentru sprijinul companiilor afectate de restricţiile impuse de combaterea epidemiei. Ministrul de finanţe Vladislav Goranov a precizat că fondurile vor fi direcţionate prin Banca Bulgară de Dezvoltare, instituţie cu capital de stat.

Ministrul a respins însă propunerile de a amâna plata impozitelor sau a creditelor bancare. El a propus în schimb că, pentru evitarea cozilor la ajutoare sociale, firmele care intenţionează să disponibilizeze personal din cauza închiderii magazinelor, barurilor şi cluburilor să îşi păstreze deocamdată angajaţii, urmând ca statul să asigure 60% din salarii.

Bulgăria îşi reconsidera totodată priorităţile de investiţii mari şi ar putea amâna unele proiecte de modernizare a armatei, a mai dezvăluit Goranov, fără a da alte detalii. Reuters reaminteşte că, printre altele, la Sofia se anunţase o cerere de oferte în valoare de 1,46 miliarde de leva pentru achiziţionarea de 150 de vehicule blindate.

Duminică, ministerul sănătăţii le-a cerut cetăţenilor bulgari din ţară şi din străinătate să renunţe la deplasările internaţionale. În prezent, zeci de bulgari sunt blocaţi la frontiera dintre Croaţia şi Serbia, deoarece autorităţile de la Belgrad au interzis accesul pe cale terestră al tuturor celor sosiţi din Franţa, Germania, Austria sau Spania, inclusiv în tranzit. De marţi, în Bulgaria sunt interzise cursele aeriene din Italia şi Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri